Dan-Nelu Anuşca, medic ortoped la Spitalul de Urgenţă Craiova şi conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie, a fost arestat preventiv în octombrie 2012, iar după două săptămâni a şi fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie au fost sesizaţi, pe 15 octombrie, de sora unei paciente a medicului Anuşca. Aceasta a povestit că a reuşit să-l „supere“ pe doctor după ce îi dăduse numai 800 de lei pentru o intervenţie chirurgicală. Femeia a spus că, pe 15 octombrie, în jurul prânzului, Dan-Nelu Anuşca a intrat în salonul în care era internată sora sa şi i-a reamintit că trebuie să suporte contravaloarea materialelor medicale ce vor fi folosite la intervenţia chirurgicală, valoarea acestora fiind de 400 de euro. Pacienta a întrebat cât trebuie să mai dea în afara celor 400 de euro, iar medicul i-a răspuns că nu cere nimic. „În momentul în care pacienta i-a dat suma de 400 de lei, inculpatul a devenit nervos, întrebând-o dacă «îl ofensează». În acel moment, a intervenit şi prietenul pacientei, care i-a mai dat 400 de lei, după care inculpatul i-a întrebat pe cei doi dacă această sumă este tot ceea ce pot ei oferi“, au consemnat procurorii doljeni în rechizitoriu. Ulterior, cazul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care, în dimineaţa zilei de 16 octombrie, cu ajutorul ofiţerilor Anticorupţie, a organizat flagrantul. Denunţătoarea a venit cu suma de 1.200 de lei, iar procurorii i-au mai dat 400 de euro, toate bancnotele fiind marcate cu inscripţia „MITĂ“. În jurul orei 9.00, denunţătoarea s-a dus la spital, iar în salonul în care era internată sora sa l-a găsit pe medicul Anuşca. Şi-a cerut scuze în numele surorii sale şi a prietenului acesteia pentru că l-au supărat, oferindu-i o sumă aşa de mică, şi l-a rugat să spună câţi bani trebuie să dea pentru ca operaţia să decurgă bine. Anuşca a răspuns: „Dacă vreţi, îmi daţi, dacă nu, nu-mi daţi, eu fac să fie bine“, iar în final a băgat în buzunarul halatului cei 1.200 de lei şi 400 de euro, apoi a ieşit din salon. După câteva minute, în cabinetul medical au intrat anchetatorii, care au găsit asupra medicului Anuşca banii marcaţi.
Anul trecut, la începutul lunii mai, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpat la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, pedeapsă din care au fost scăzute cele cinci luni petrecute de medic în arest.
Sentinţa tribunalului a fost atacată cu apel de inculpat, iar vineri, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea dr. Dan-Nelu Anuşca şi l-a condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Medicul Anuşca, condamnat cu suspendare
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei