Senatul a adoptat astăzi o propunere legislativă care prevede luarea în considerare a concediului de creştere a copilului ca perioadă de neîntrerupere a vechimii de zece ani, necesară obţinerii sporului de stabilitate pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ, informează Mediafax.ro. Propunerea a fost adoptată de plenul Senatului cu 92 de voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.
Propunerea legislativă modifică Legea nr. 63/2011, privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, în sensul luării în considerare a perioadei concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, ca perioadă de neîntrerupere a vechimii de zece ani, necesară obţinerii sporului de stabilitate, care se acordă după împlinirea a zece ani de activitate neîntreruptă în învăţământ.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputaţii Gabriel Andronache (PDL), Gustica Cătăniciu (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Gheorghe Costin (PNL), Mugurel Cozmanciuc (PNL), Ioan Cupşa (PNL), Mircea Dolha (PNL), Cătălin Theodor Nicolescu (PNL) şi Bogdan Radu Ţâmpău (PNL). Iniţiatorii apreciază că este nedrept ca femeile care dau naştere unui copil şi stau în concediu pentru creşterea şi îngrijirea lui să nu beneficieze de o excepţie în stabilirea vechimii de zece ani de activitate neîntreruptă, necesară pentru a beneficia de sporul de stabilitate, care se calculează prin aplicarea unui procent de 15% la salariul de bază şi devine bază de calcul pentru alte sporuri şi drepturi salariale. Deputaţii semnatari ai propunerii legislative mai arată, în expunerea de motive, că această măsură nu va dezechilibra bugetul de stat, dar poate încuraja natalitatea în rândul populaţiei active.
Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor urmând a da votul final pe această lege.