14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Slujbă arhierească de sărbătoarea Sfântului Andrei

Craiova: Slujbă arhierească de sărbătoarea Sfântului Andrei

Sfântul Mare Mucenic Andrei, creştinătorul românilor, va fi cinstit mâine în toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română. Astfel, în Mitropolia Olteniei, Sfântul este prăznuit atât în bisericile ce îi poartă hramul, cât mai ales în catedralele chiriarhale. La Craiova, în Paraclisul mitropolitan „Maica Precista” – Dudu, după Sfânta Liturghie, va fi organizat un concert de muzică religioasă, închinat Sfântului Andrei, dar şi apropierii sfintelor sărbători de iarnă, în interpretarea Coralei mixte a Parohiei Hagi Enuşi. Evenimentul se încadrează în manifestările culturale dedicate Festivalului internaţional Craiova Muzicală. Mâine, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu va fi prezent la Biserica „Madona”, unde va săvârşi Sfânta Liturghie. IPS Părinte, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor slujitori, se va ruga pentru „eroii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre sau închisori, pentru demnitatea noastră naţională”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS