Mircea Albulescu şi Eusebiu Ştefănescu au fost prezenţi, ieri, la Biblioteca Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, la întâlnirea ce precede spectacolul Teatrului Metropolis, „Bădăranii“ de Carlo Goldoni, care se va juca la Craiova, marţi, 29 octombrie, de la ora 19.00.
„Este o abordare modernă, dar în sensul bun al cuvântului. Nu este o modernizare sau o contemporaneizare forțată. Ea este acoperită întotdeauna de un gând și, mai ales, de intenția de a apropia spectacolul de spectatori. Oamenii vin la teatru cu diferite preocupări, se așază în scaunul lor, începe spectacolul, se ridică cortina și, dacă după un timp, noi, actorii, nu reușim să facem din niște oameni care nu se cunosc între ei niște indivizi care se contaminează de spectacol și devin public, atunci numai noi am câștigat partida… Carlo Goldoni (autorul piesei – n.r.), fiind un scriitor universal și genial – s-a confirmat că e genial prin faptul că rezistă de atâția ani pe scenele lumii – vine şi ne propune lumea lui, care are dimensiuni universale. Creația lui devine contemporană cu orice prezent. Asta a încercat să facă regizorul Dan Tudor. Să aducă acel univers cu toate situațiile lui într-o lume foarte apropiată nouă“, a precizat, în cadrul conferinţei de presă, Eusebiu Ştefănescu. Publicul craiovean va avea ocazia să vadă o montare identică cu cea care se joacă pe scena bucureşteană. „Din montarea de la București nu lipsește nici un ac. Știți ce înseamnă aia un ac? Un ac nu lipsește… decorul, replicile, costumele, totul. Toată distribuția va fi aici“, a completat Mircea Albulescu. Ideea a fost susţinută şi de colegul său de scenă, Eusebiu Ştefănescu, care a precizat: „Vreau să vă spun un lucru pe care puțini oameni îl cunosc: că teatrele din București nu mai au bani să poată veni în întâmpinarea publicului din țară. Te costă imens o deplasare. Noi, teatrul, nu avem bani și atunci trebuie să găsim niște sponsori care să ne aducă aici. Venim cu tot, cu decor, cu muzică, cu machiaj. E costisitor. Tocmai de aceea, e o bucurie în plus că am putut ajunge pentru a doua oară la Craiova să ne întâlnim cu publicul de aici, pe care îl respectăm și care ne-a dovedit că este avizat, talentat. A fost sala plină data trecută și toți au aplaudat în picioare și au fost încântați de ce au văzut. Deci, spectacolul are girul publicului“.
Biletele pentru spectacolul „Bădăranii“ pot fi achiziţionate de la agenţia Teatrului Naţional „Marin Sorescu“.
„Bădăranii“, pe scena craioveană
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei