Marin Viscol, de 47 de ani, din comuna Leu, bărbatul care a fost accidentat în dimineaţa zilei de 4 septembrie de o autoutilitară al cărei şofer a fugit, a murit vineri dimineaţă la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, în dimineaţa zilei de 4 septembrie, în jurul orei 6.30, Marin Viscol, de 47 de ani, din comuna Leu, care mergea pe o bicicletă pe DN 6, către Craiova, a fost lovit din spate de un autovehicul al cărui şofer a părăsit locul accidentului.
În urma impactului, biciclistul a fost rănit grav şi transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a primit primele îngrijiri. Medicii au stabilit că victima accidentului a suferit un traumatism cranio-cerebral şi s-a ales cu două coaste fracturate. Imediat după accident, poliţiştii de la Rutieră au început să strângă informaţii despre şoferul care l-a lovit pe biciclist, iar după câteva ore l-au şi prins. Este vorba de Ionuţ Bârcu, de 21 de ani, din Craiova, angajat al unei firme de distribuţie de produse alimentare.
Oamenii legii au stabilit că, după accident, tânărul s-a dus la firmă, a luat altă maşină şi a început lucrul. Ulterior, după ce a fost audiat, tânărul a fost reţinut şi dus în arestul IPJ Dolj, iar pe 5 septembrie Judecătoria Craiova a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Bârcu a făcut recurs, iar luni, pe 9 septembrie, judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât să-l elibereze din arest. Vineri dimineaţă, după cinci zile de la eliberarea din arest a lui Bârcu, Marian Viscol a murit la Spitalul de Urgenţă Craiova din cauza unui stop cardio-respirator survenit cel mai probabil în urma unui infarct.
Poliţiştii doljeni au explicat că, dacă medicii legişti vor constata că infractul suferit de Marin Viscol a fost cauzat de leziunile apărute în urma accidentului rutier, Bârcu va fi cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Victima a decedat, şoferul eliberat
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei