15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPercheziţii în Penitenciarul Craiova

Percheziţii în Penitenciarul Craiova

Poliţiştii bucureşteni şi lucrători ai inspectoratelor judeţene de poliţie din Dolj, Vâlcea, Ilfov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Brăila, Tulcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Prahova, Giurgiu, Buzău, Călăraşi şi Ialomiţa, precum şi echipe de intervenţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) desfăşoară în această dimineaţă o amplă acţiune pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice, prin metoda „accidentul”.

Percheziţiile se desfăşoară în cinci penitenciare, respectiv Penitenciarul Galaţi (sunt vizate 8 persoane încarcerate), Penitenciarul Iaşi (sunt vizate 2 persoane), Penitenciarul Craiova (o persoană încarcerată), Penitenciarul Tulcea (2 persoane încarcerate) şi Penitenciarul Mărgineni-Giurgiu (o persoană încarcerată). De asemenea, sunt efectuate 42 de percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi (6), Brăila (10), Ilfov (3), Ialomiţa (1), Vâlcea (1), Buzău (2), Caraş-Severin (1), Hunedoara (1), Suceava (3), Iaşi (1), Călăraşi (10), precum şi în municipiul Bucureşti (3).

Suspecţii ar fi contactat prin telefon părţile vătămate cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani prin sistemul de curierat bancar, unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS