6.7 C
Craiova
duminică, 10 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalBăiatul cu obezitate morbidă va fi internat în spital

Băiatul cu obezitate morbidă va fi internat în spital

http://www.youtube.com/watch?v=BXgpuyAHJHg

Alexandru Negrici are cinci ani şi nouă luni şi cântăreşte 120 de kilograme. Nepăsarea autorităţilor din comuna doljeană Drăgotești, a celor care trebuia să monitorizeze cazul unui copil diagnosticat cu sindromul Prader-Willi şi neputinţa financiară şi gândirea limitată a celor care i-au dat viaţă au adus un băieţel într-o situaţie dramatică. Părinţii susţin că nici un angajat al serviciului de asistenţă socială din cadrul primăriei, dar nici medicul de familie nu au trecut în ultimii ani pe la ei. Părinţii spun că nici măcar medicii spitalului craiovean nu i-au atenţionat că îşi pot pierde copilul din cauza obezităţii morbide de care suferă. Reprezentanţii Primăriei Drăgoteşti spun că au sprijinit familia cu ajutoare de la UE, în mai multe rânduri, acordându-le acestor oameni chiar şi produsele persoanelor decedate sau dispărute…

Viaţa unui copil de cinci ani şi nouă luni atârnă de un fir de aţă. Deşi atât medicul de familie, cât şi asistenţii sociali ai primăriei, cei puşi să monitorizeze soarta celor care au nevoie de un sprijin, ştiau că Alexandru a fost diagnosticat cu sindromul Prader-Willi, nimeni nu a făcut nimic. Diagnosticul menţionat poate fi stabilit cu certitudine doar cu ajutorul unor analize de laborator, a unor teste genetice speciale, care pot identifica anomalii caracteristice sindromului la nivelul cromozomilor copilului, analize pe care acest copil nu le-a făcut. Un lucru este însă obligatoriu, copiii suspectaţi de această anomalie necesită atenţia specialiştilor şi tratamente speciale: nutriţie adecvată, tratament cu hormoni. Alexandru nu a primit nici un tratament în acest sens. Aşadar, toţi au asistat nepăsători chiar şi la doi ani, când copilul avea 35 de kilograme, la patru ani cântărea 75 kg, iar în prezent a ajuns 120 de kilograme. Nu merge, nu vorbeşte din cauza retardului de care suferă, se târăşte şi ţipă. Mariana Negrici, mama lui Alexandru, a adus pe lume cinci copii, doi dintre ei sunt deja majori, iar în afară de Alexandru mai are o fetiţă de numai un an şi câteva luni, perfect sănătoasă. A pierdut un copil de trei ani şi jumătate, din câte se pare suferind tot de obezitate morbidă. Femeia a povestit că nu a ştiut că este gravidă cu Alexandru până în luna a şaptea, când a ajuns la ginecolog, până atunci medicii tratând-o de fibrom…

Familia susţine că Alexandru a suferit un preinfarct…

Săptămâna trecută, Alexandru a suferit o criză puternică, iar părinţii susţin că a fost preinfarct. Părinţii au chemat SMURD-ul şi au ajuns cu copilul la Spitalul de Urgenţă din Craiova. „Nu vreau să-mi moară în braţe, nu contează că nu merge şi nu vorbeşte, vreau să-l văd pe bătătură. Aşa am păţit şi cu celălalt copil. Medicii nu ne spuneau nimic şi ne-a murit într-o zi de inimă. Lui Alexandru i-a venit rău săptămâna trecută, s-a înnegrit dintr-o dată şi nu a mai vorbit. Ne-am amintit că am mai trecut prin asta şi cu celălalt copil, l-am apăsat pe inimă şi i-am suflat în gură. A deschis ochii şi ne-a privit… La spital i-au dat două Fenobarbitale, iar în rest m-au jignit şi nu au ştiut cum să scape mai repede de noi. Nu mai aveam pampers pentru copil şi lucrul ăsta i-a deranjat. Mi-au zis să le plătesc muşamaua de pe pat pe care Alex a murdărit-o. Mi-au zis să semnez o hârtie şi să-l iau acasă copilul, că n-au ce să-i facă şi să-i dăm mâncare de regim: viţel, mere, supă de legume. Ultima dată, medicul de familie l-a văzut pe Alexandru când avea doi ani. Mă duceam de multe ori pentru reţete şi îmi zicea că ar veni să îl vadă, dar costă 30 de lei deplasarea la domiciliu… De 30 de lei, copiii mei mâncau o săptămână! Cei de la Serviciul social de la primărie nu au venit niciodată să vadă condiţiile în care trăim împreună cu copiii noştri“, a povestit Mariana Negrici, de 40 de ani. În loc de carne de viţel, alimentele de bază în familia Negrici sunt cartoful, fasolea şi ciorba de ştevie…

Medicul de familie recunoaşte că situaţia acestui copil o depăşeşte

Medicul de familie recunoaşte că situaţia copilului o depăşeşte. Are şi scuze pe măsură, doar familia Negrici şi-a mai pierdut un copil de numai câţiva ani suferind de aceleaşi afecţiuni medicale ca şi Alexandru. Copilul a fost luat în evidenţa acestui medic imediat după naştere, în noiembrie 2007. Nimic nu părea anormal în primele săptămâni de viaţă, după care însă mici probleme respiratorii, febră şi convulsii au adus familia Negrici de mai multe ori la medici. „După ce a pierdut primul copil de obezitate morbidă, mama a fost sfătuită să nu mai rămână însărcinată pentru a evita eventuale riscuri. Alexandru a fost luat în evidenţă la neuropsihiatrie infantilă cu întârziere mintală. Le-am recomandat părinţilor să meargă cu copilul şi pentru efectuarea testelor genetice, însă nu au mers, motivând că au nevoie de aproximativ 1.000 de lei, bani de care nu dispun. Încă de mic, copilul necesita un regim alimentar strict, ce nu a fost respectat, mânca la fel ca părinţii… Mânca însă foarte mult, ceea ce este specific bolii. Dacă nu i se dă hrană unui astfel de copil, se automutilează. Cred că trebuie operat, are nevoie de regim drastic, dar retardul psihic rămâne. Mă depăşeşte această situaţie. Nu vă pot spune cu exactitate de câte ori am fost să văd copilul, ştiu sigur că am mers să îl văd ultima dată prin ianuarie“, a spus dr. Doina Marin, medic primar medicină generală.

Primarul din Drăgoteşti contrazice cele spuse de familia Negrici

Primarul comunei doljene Drăgoteşti, Dumitru Dincă, a menţionat că serviciul de asistenţă socială din cadrul primăriei monitoriza acest caz cu foarte multă atenţie, ţinând în acelaşi timp legătura cu medicul de familie. „Le-am recomandat să-l interneze, dar mama n-a vrut, poate a avut şi alte interese de a refuzat. Asistentul social mergea de trei, patru ori pe an la această familie. Personal i-am ajutat foarte mult cu bani. Greşeala mea este că nu am dat ordonanţă prezidenţială să internăm copilul cu forţa într-un centru! Le-am dat alimente de la UE pe care le primim pentru săraci, le-am dat chiar şi şapte-opt raţii şi pe cele ale celor decedaţi sau dispăruţi! Am discutat cu cei de la Protecţia Copilului să intervenim inclusiv la ministere să internăm copilul“, a spus Dumitru Dincă, edilul comunei.

Singurul caz din Dolj de obezitate morbidă la copii

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj au precizat că Alexandru era încadrat în grad de handicap grav, cu întârziere mintală severă, note de autism, sindrom genetic neprecizat şi obezitate morbidă. „În momentul în care i-a fost eliberat certificat de încadrare în grad de handicap a primit şi recomandări din partea comisiei de expertiză medicală: să urmeze o alimentaţie echilibrată, regim alimentar, tratamentul pentru problemele mintale şi recomandare pentru terapie în vederea dezvoltării abilităţilor verbale. Acest plan eliberat de noi a ajuns la serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Drăgoteşti, care trebuia să monitorizeze cazul, să ne anunţe imediat cum observau că este nevoie de intervenţia noastră. Pe 29 iunie copilul a suferit o convulsie şi nu un preinfarct, aşa cum susţin părinţii, şi a fost internat. Nu a stat însă decât o zi… “, a precizat Maria Manolache, director DGASPC Dolj.
Aseară, copilul a fost transportat la Bucureşti cu o ambulanţă privată.
Este singurul caz de obezitate morbidă în rândul copiilor care a ajuns prin faţa Comisiei de Expertiză medicală pentru încadrare în grad de handicap din cadrul DGASPC Dolj. Cu obezitate de gradul II, asociată cu alte afecţiuni care necesită încadrare în grad de handicap (obezitatea nu este încadrată în grad – n.r.), mai sunt în Dolj alte 100 de cazuri care au ajuns în faţa comisiei amintite. Numărul real al copiilor care suferă de obezitate este mult mai mare la nivelul judeţului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS