5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlguţa, noi unde facem grătar?

Olguţa, noi unde facem grătar?

Mai sunt doar câteva zile până când bugetarii vor intra în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte. Doljenii care aşteaptă aceste zile cu gândul să-şi petreacă cât mai mult timp în natură, la iarbă verde, trebuie să ştie că riscă amenzi usturătoare dacă vor încinge grătarul în locuri neautorizate. Deşi responsabilitatea pentru amenajarea acestor spaţii cade în grija autorităţilor locale, la mai bine de un an de la intrarea în vigoare a legii care reglementează amenajarea spaţiilor nu s-a făcut nimic, iar reprezentanţii instituţiilor aruncă vina de la unii la alţii.

Activităţile de recreere desfăşurate pe domeniul public, de una sau mai multe persoane, care implică consum de alimente şi băuturi ori aprinderea focului sunt considerate activităţi de picnic. Legea face diferenţa între „zone special amenajate“, în care aprinderea focului este permisă, şi „zone indicate“, unde puteţi lua masa la iarbă verde, dar nu aveţi voie să aprindeţi focul. Tot conform legii, primăriile sunt cele care au obligaţia amenajării spaţiilor amintite, care trebuie să aibă locuri speciale pentru aprinderea focului, containere de gunoi, toalete ecologice, dar şi un orar de funcţionare. Legea intrată în vigoare în martie anul trecut spune că spaţiile speciale pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, trebuie amenajate şi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru această activitate şi în care aprinderea focului să fie permisă. Există însă şi o excepţie. Activităţile de picnic se pot organiza şi în alte locuri, dar numai dacă ele vor fi desfăşurate în cadrul unor evenimente ocazionale, organizate şi autorizate în condiţiile legii: bâlciuri, târguri, festivităţi etc.
Toţi administratorii au obligaţia să amenajeze zona cu o intervenţie cât mai mică asupra naturii, să pună indicatoare, să amenajeze locuri speciale pentru aprinderea focului, să amplaseze containere pentru depozitarea selectivă a deşeurilor şi toalete ecologice, dar şi să verifice zilnic locurile pentru picnic, să ridice gunoiul, să asigure locuri de parcare acolo unde se poate, să afişeze reguli de „desfăşurare a activităţii de picnic, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul constatării nerespectării acestora“. Tot legea spune că cei care nu fac aceste lucruri pot fi amendaţi cu sume între 10.000 şi 50.000 de lei.

Garda promite amenzi

Şi cum Sărbătorile Pascale se apropie, reprezentanţii Gărzii de Mediu Dolj şi-au amintit brusc şi atrag atenţia că, începând de săptămâna viitoare, vor începe controalele pentru a vedea în ce măsură legea privind desfăşurarea activităţii de picnic este respectată. „Rolul nostru este acela de a verifica şi sancţiona pe cei care încalcă legea. Autorităţile locale sunt obligate să stabilească locurile unde oamenii au voie să facă picnicuri şi în funcţie de bugete să realizeze investiţiile necesare unor astfel de zone. Apoi, reprezentanţii primăriilor – împreună cu cei de la Direcţia Silvică, Administraţia Bazinală de Apă Jiu, cei pe raza cărora se află aceste zone în care oamenii sunt tentaţi să facă grătare – trebuie să monteze plăcuţe în care să fie specificate zonele în care oamenii pot face picnicuri şi să amenajeze corespunzător aceste spaţii. În cazul în care doljenii vor ieşi la iarbă verde în spaţii neamenajate, îi vom sancţiona atât pe ei, cât şi pe cei care nu au amenajat zone de picnic şi grătare“, a precizat Gheorghe Călinoiu, comisar-şef al Gărzii de Mediu Dolj.

Bariere la intrarea în pădurea Bucovăţ

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Dolj au precizat că vor monitoriza în perioada sărbătorilor pădurile din judeţul Dolj pentru a vedea dacă oamenii respectă legea. „Zona Bucovăţ era cea mai căutată în perioada Sărbătorilor Pascale sau în timpul verii, pentru picnicuri şi grătare. Încă de anul trecut, am montat bariere pentru interzicerea intrării maşinilor în pădure. Am impus regula că grătarul este interzis, am împărţit la marginea pădurii saci menajeri pentru depozitarea gunoaielor. Din câte am observat, oamenii s-au reorientat, au început să facă grătare pe malul Jiului. Chiar în aceste zile vom decide măsurile pe care le vom lua, iar împreună cu cei de la Garda de Mediu vom face deplasări în teritoriu“, a spus Eugen Gioancă, directorul Direcţiei Silvice Dolj.

Plăcuţele nu au fost montate din lipsa banilor

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Jiu nu au reuşit, în mai mult de un an de la intrarea în vigoare a legii, să amplaseze plăcuţe prin care să atenţioneze oamenii că nu au voie să facă grătare pe malul râurilor şi pâraielor de pe teritoriul bazinului hidrografic Jiu. „Conducerea Administraţiei a demarat anul trecut acţiuni de interzicere a grătarelor pe malul Jiului. În plus, responsabilitatea noastră era de a monta plăcuţe cu «Interzis picnicul» sau «Interzis grătarelor». Din cauza bugetului mic nu am reuşit să facem aceste plăcuţe. Bugetul din acest an este şi mai mic, însă vom încerca, pe cât posibil, să montăm aceste plăcuţe în locurile cele mai frecventate de către craioveni atunci când vine vorba de grătare. Apoi, mai avem o problemă. Plăcuţele inscripţionate, de exemplu, cu «Interzis scăldatul», «Pericol de înec», odată montate nu rezistă foarte mult, au fost furate de nenumărate ori. În administrarea noastră intră doar malul de la minimum 5 m la maximum 20 m, în funcţie de cursul apei, iar restul spaţiilor revine primăriilor, care sunt obligate să amenajeze spaţii pentru picnic şi grătar. Pe de altă parte, din nefericire, oamenii nu au învăţat nici până acum că nu trebuie să arunce gunoaie în albia râurilor“, a spus Camelia Bărbuţu, purtător de cuvânt al ABA Jiu.

Două zone de picnic vor fi la Podari

Întrebate despre această lege şi de zonele pentru picnic, autorităţile locale din câteva comune din jurul Craiovei au dat răspunsuri diferite. Astfel, Cornel Nolică Păpăroiu, primarul din Gherceşti, a precizat că „nu există teren pe teritoriul comunei pentru amenajarea de spaţii pentru picnicuri şi grătare“. Viceprimarul comunei Podari, Petre Prodileanu, a spus că autorităţile locale s-au gândit la acest aspect şi că până în Sărbătorile Pascale vor amenaja două spaţii destinate grătarelor şi picnicurilor: „Unul din aceste locuri va fi pe malul Jiului, în spatele Fabricii de Ulei, iar cel de al doilea, către satul de vacanţă. Vom amplasa mese, scaune…“.

În Craiova nu este nici un spaţiu autorizat pentru picnic

În Craiova, până în acest moment, nu există un astfel de spaţiu amenajat pentru picnic şi grătare. Am încercat să obţinem din partea reprezentanţilor Primăriei Craiova un răspuns la o întrebare simplă: unde vor fi amenajate spaţiile pentru picnic şi când? Din nefericire însă, toate încercările noastre au fost zadarnice, oficialităţile refuzând să ofere această informaţie.

Două zone pentru picnic, la Târgu Jiu

Târgujienii nu vor avea de 1 Mai un spaţiu de picnic autorizat, dar nici nu vor fi amendaţi de către autorităţi. Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat încă de anul trecut înfiinţarea a două zone de picnic în oraş, însă acestea nu au fost încă amenajate conform legii. Este vorba de zonele Preajba şi Drăgoieni. Cetăţenii mergeau, de obicei, la grătar în cele două localităţi componente, de sărbători sau la sfârşit de săptămână, iar autorităţile au decis să amenajeze în acest locuri zone pentru picnic. Acestea vor fi disponibile în maximum o lună. „Am reuşit să obţinem în acest an o finanţare de 100.000 de lei, iar de lucrări se va ocupa Edilitara. Vor fi dotate cu grătare, apă, coşuri de gunoi, platforme, toalete şi tot ce trebuie. Executarea lucrărilor va dura aproximativ o lună, deci nu vor fi gata de 1 Mai. Noi amenajam oricum zona Drăgoieni pentru 1 Mai, dar erau dotări provizorii, aşa că oamenii vor avea şi acum condiţii. După ce vom face acele lucrări, dotările vor fi permanente şi se va putea merge în orice zi, nu numai la evenimente speciale“, a declarat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS