12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalElevi de la CN „Fraţii Buzeşti“, calificaţi pentru Internaţionala de Biologie

Elevi de la CN „Fraţii Buzeşti“, calificaţi pentru Internaţionala de Biologie

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova a obţinut o nouă performanţă în aceste zile. Patru elevi au fost pe podium la Olimpiada Naţională de Biologie, desfăşurată la Cluj şi s-au calificat în lotul lărgit al României pentru faza internaţională, care va avea loc în luna mai a acestui an, în Elveţia. Lotul este format din Marian Adrian Radu, Cristina Dimulescu, Mircea Dan Mirea, dar şi Cristina Preda. Primii trei calificaţi au mai participat şi la olimpiade internaţionale, fiind medaliaţi cu aur la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene. Cadrele didactice au astfel speranţa unei noi reuşite la nivel internaţional. „Vor avea două săptămâni de pregătire în centrul de excelenţă de la Cluj cu profesori universitari, după care vor avea de trecut un test, care va stabili lotul restrâns de olimpici. Sunt şanse mari să ne calificăm. Eu pot spune că nici nu am dubii că nu vom reuşi“, a precizat Zamfirică Petrescu, directorul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS