20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLa un pas de moarte din vina primăriei

La un pas de moarte din vina primăriei

Un craiovean a făcut plângere penală împotriva primăriei, după ce şi-a rupt ambele mâini, nimerind cu bicicleta într-o groapă din asfalt

Un biciclist din Craiova, căsătorit şi tată a doi copii, a fost la un pas de a-şi pierde viaţa în urma unui accident rutier. A nimerit cu bicicleta într-o groapă prost reparată din carosabil, aflată într-o zonă slab iluminată de pe o stradă craioveană foarte circulată. Echipamentul de protecţie i-a salvat viaţa. S-a ales, însă, cu faţa parţial paralizată şi cu ambele mâini rupte, iar acum cere Consiliului Local şi Primăriei Craiova, prin primarul Lia Olguţa Vasilescu, să răspundă penal pentru că nu şi-au respectat obligaţiile de a lua toate măsurile pentru întreţinerea carosabilului.

Groapa de marţi

Accidentul s-a produs într-o marţi. Era 3 iulie 2012. Din dorinţa de a face un pic de mişcare, patru prieteni au decis să se plimbe cu bicicletele până la marginea Craiovei. Echipaţi corespunzător, inclusiv cu căşti de protecţie, au plecat spre sfârşitul după-amiezei. Au ajuns până în comuna Gherceşti, apoi au făcut cale întoarsă. Unul s-a desprins din grup pe bulevardul Dacia, celălalt pe Carol I. Vecini fiind, Ionuţ C., de 33 de ani, şi Mihai F., de 34 de ani, au trecut prin giratoriul de pe Carol I, coborând apoi pe strada Fraţii Goleşti, cu gândul să ajungă spre Piaţa Centrală. O groapă din carosabil – de fapt o adâncitură pricinuită de lăsarea asfaltului cu circa 10-15 cm, din cauza unei lucrări prost făcute la reţeaua de apă-canal de sub şosea – le-a întrerupt drumul la doar câteva zeci de metri de giratoriu.
„Groapa era situată în asfalt, exact în dreptul unei guri de canal de pe trotuar. Era, se pare, o lucrare prost făcută la reţeaua de apă sau canalizare. Groapa – de fapt, mai mult o adâncitură în asfalt – nu era extrem de adâncă, dar suficient cât să te dea peste cap. Nici nu puteam să o văd pentru că, deşi strada era luminată, un pom de pe trotuar, lăsat să crească prea mult fără să fie tuns de oamenii primăriei, împiedica lumina să cadă pe zona respectivă. Am nimerit cu roata din faţă direct în groapă şi am fost aruncat din şa cu capul de bordură“, îşi aminteşte Ionuţ.

Fracturi la mâini şi faţă

Tânărul şi-a dat seama că e grav rănit: „Am dat cu capul de bordură, dacă nu aveam casca, nu mai discutam acum. Aş fi murit pe loc. Faţa mi-era tumefiată, jumătate din ea n-o mai simţeam. Apoi, mi-am dat seama că am o mână ruptă. Nu ştiam că, de fapt, erau rupte amândouă. Am avut noroc că nu aveam în spate nici o maşină. Pentru că, dacă era aşa, trecea peste mine. Eu muream, iar şoferul intra la puşcărie nevinovat! După aceea, au trecut pe lângă mine mai multe maşini, dar nimeni nu a oprit. Doar nişte copii care treceau pe acolo au vrut să meargă acasă să cheme pe cineva cu maşina ca să mă ducă la spital. Le-am spus că nu-i nevoie, pentru că am chemat Ambulanţa“.
Prietenul său i-a sărit imediat în ajutor. „Am sunat imediat la 112 şi l-am tras către marginea drumului până a venit SMURD-ul. Oamenii ăia, profesionişti, au venit foarte repede, i-au acordat primele îngrijiri şi l-au dus la spital“, spune Mihai F.
„Un asemenea profesionalism ca al celor de la SMURD n-am mai văzut. Chiar o să mă interesez cine a fost atunci în acea echipă, ca să le mulţumesc“, îl completează Ionuţ C.
La spitalul din Craiova, medicii şi-au dat seama că rănile biciclistului sunt foarte grave. Avea o dublă fractură a mâinii stângi, o fractură la mâna dreaptă, încă o fractură a osului zigomat şi numeroase alte contuzii la nivelul capului şi corpului. Având în vedere gravitatea rănilor, Ionuţ a ajuns a doua zi la Spitalul „Bagdasar-Arseni“ din Capitală, unde a fost operat, fiindu-i montate plăcuţe metalice la ambele mâini. În urma tratamentelor, a început să-şi recapete acum funcţionalitatea mâinilor, iar rănile de la faţă s-au vindecat aproape complet.

Plângere la Parchet

Victima accidentului a încercat mai întâi să rezolve pe cale amiabilă disputa cu Primăria Craiova, notificând această instituţie pe 20 iulie cu privire la faptul că era să-şi piardă viaţa din cauza unei gropi în carosabil şi arătând totodată pretenţiile pe care le are ca urmare a prejudiciului suferit. În răspunsul pe care i l-a adresat pe 7 august, municipalitatea nu s-a arătat dispusă să cadă la o înţelegere. Drept urmare, singura soluţie care îi mai rămăsese lui Ionuţ era să apeleze la justiţie.
Medicii legişti au consemnat în certificatul medico-legal că victima are nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale pentru a-şi reveni. „A durat destul de mult să obţin certificatul medico-legal, pentru că medicii legişti n-au vrut să-l întocmească până nu le-am adus şi radiografiile de la Bucureşti. Imediat ce am avut acest certificat, am făcut plângere penală la Parchet împotriva Consiliului Local şi al Primăriei Craiova, prin primar, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă“.
Dosarul a plecat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova la Secţia 4 Poliţie, iar de acolo la Biroul Rutier de pe Câmpia Islaz, unde se află şi acum, la o jumătate de an de când a ajuns.
„Cercetările se află în faza actelor premergătoare şi se efectuează sub directa îndrumare, supraveghere şi control din partea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova“, ne-a comunicat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj în legătură cu acest dosar.

„Au încercat să mă convingă că nu e accident“

Poliţiştii au încercat mai întâi să-l convingă pe biciclist că nu e accident de circulaţie. „Au încercat să mă convingă că nu e accident, pentru că nu s-a încălcat nici o regulă de circulaţie. Le-am zis: «Măi fraţilor, şi dacă muream, ce treceaţi pe certificatul de deces? Sinucidere?» A trebuit să le arăt tot eu în lege că prevederea respectivă a fost abrogată încă din 2007“, a spus victima accidentului.
Într-adevăr, accidentul de circulaţie este definit în art.75 din Codul Rutier drept evenimentul care îndeplineşte cumulativ trei condiţii: „s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare“. A patra condiţie – „evenimentul s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie“ – a fost abrogată prin OUG nr. 69/2007.
Apoi, poliţiştii l-au luat la rost tot pe bărbatul cu mâinile rupte, pe motiv că nu ar fi anunţat la timp accidentul de circulaţie, ci abia după trei luni. „Mă întrebau de ce nu a fost poliţia la faţa locului să facă cercetări? Le-am zis: «Voi mă întrebaţi pe mine asta? Eu ar trebui să vă întreb pe voi! Am sunat la 112 şi am anunţat ce s-a întâmplat. Întrebaţi-i pe cei de la 112 de ce nu au anunţat Poliţia! Întrebaţi-i pe cei de la spital de ce nu v-au anunţat! Sau întrebaţi-i pe poliţiştii care trec zilnic prin spital să afle ce evenimente rutiere s-au mai petrecut de ce n-au raportat aşa ceva!» Eu am depus plângerea atunci când am putut“, susţine Ionuţ C.

„Autorităţile nu-şi fac treaba“

Pentru suferinţele sale fizice şi morale, tânărul a cerut municipalităţii despăgubiri de 100.000 de euro. Tânărul nu vrea ca demersul său să capete vreo conotaţie politică: „Să nu se înţeleagă că am ceva cu un anume primar. Eu am făcut plângere penală împotriva instituţiei, indiferent cum s-ar numi primarul. Am făcut acest lucru pentru că primăria este administratorul drumului. Cât despre groapă, trebuia semnalizată, chiar dacă nu era reparată, ar fi trebuit să fie semnalizată, împrejmuită, de administratorul drumului Până la urmă, nici n-am făcut asta pentru mine, ci ca să se schimbe ceva în ţara asta, unde autorităţile nu-şi fac treaba, fiind doar cu numele în slujba cetăţenilor care plătesc taxe şi impozite. Poate dacă, pe lângă mine, vor mai fi alţii care vor da în judecată primăria, s-ar putea ca oamenii de acolo, care primesc bani să astupe o amărâtă de groapă, dar nu-şi fac treaba, să-şi schimbe şi ei optica“.
Prietenul său, Mihai, martor la accident, îl completează: „Chestia e clară: noi eram echipaţi corespunzător, în timp ce groapa nu era semnalizată sau împrejmuită în nici un fel. De fapt, câteva zile mai târziu au şi astupat-o“.
Într-adevăr, la circa o săptămână după accident, Compania de Apă „Oltenia“ a „reparat“ problema de sub asfalt, chiar acolo unde fusese groapa în care a nimerit Ionuţ C. Muncitorii au săpat, au lucrat sub nivelul străzii, apoi au umplut groapa şi au… „pavat“ cu nişte piatră cubică. Abia după ce Gazeta de Sud le-a atras atenţia cu privire la lucrarea prost făcută, reprezentanţii Sondrio Impex şi Delta ACM’93 au făcut reparaţia ca la carte.

Legislaţie
Plângerea penală a biciclistului menţionat mai sus se bazează pe următoarele prevederi legale:
– Art. 22 din OG nr.43/1997: „Administrarea drumurilor judeţene se asigură de către consiliile judeţene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora“;
– Art.19, alin. 2 din OG nr.43/1997: „Consiliile locale vor asigura, în intravilan, condiţiile de deplasare a pietonilor şi cicliştilor, prin amenajări de trotuare şi piste“;
– Art.5, alin.2, din OUG nr.195/2002 (Codul Rutier): „Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei, şi să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia“;
– Art. 5, alin 6, din OUG nr.195/2002 (Codul Rutier): „În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravenţional, civil sau penal, în condiţiile legii“;
– Art. 128, alin.1, din OUG nr.195/2002 (Codul Rutier): „Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii: a) iau măsuri pentru menţinerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează, precum şi pentru iluminarea corespunzătoare a acestora, conform legii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS