29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalAutoritățile din Târgu Jiu vor să scape de arierate

Autoritățile din Târgu Jiu vor să scape de arierate

Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat un împrumut de peste 6,3 milioane de lei de la Trezorerie pentru ca municipalitatea să scape de 85% din arierate. În baza unei solicitări care a venit din partea Direcţiei Economice, aleşii locali au fost de acord ca Primăria Târgu Jiu să facă un împrumut în valoare de peste 6,3 milioane de lei, care să acopere cea mai mare parte a arieratelor pe care instituţia le înregistrează faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, la data de 10.03.2013. Împrumutul va acoperi arieratele către 80 de agenţi economici, din care 19 au de recuperat de la Primăria Târgu Jiu sume mai mari. Între aceştia se află: prestatorul de servicii de apă şi canalizare SC Aparegio cu 1,3 milioane de lei, Polaris – cu aproape un milion de lei, SE Oltenia – cu 316.000 de lei, Romlux – cu 259.000 de lei, GDF – cu 178.000 de lei şi SC Edilitara Public SA – cu suma de 252.000 de lei. În total, suma pe care primăria o are de achitat către agenţii economici este de 4,5 milioane de lei.

Se achită datoriile şcolilor la Aparegio

Diferenţa de până la 6,3 milioane de lei va fi utilizată de municipalitate pentru a achita arieratele a 23 de unităţi de învăţământ de pe raza oraşului. Este vorba de colegii, licee, şcoli şi grădiniţe. Pentru acestea, Direcţia Publică de Patrimoniu are de plătit către SC Aparegio suma de peste 1,7 milioane de lei pentru a scăpa de arierate. Din cauză că an de an şcolile acumulau datorii, Primăria Târgu Jiu era pusă în fiecare vară în situaţia de a constata că o parte a unităţilor de învăţământ erau debranşate fie de la apă, fie de la reţeaua de gaze naturale sau de la alte utilităţi. Se aşteptau rectificări bugetare pentru a mai achita din facturi. S-a mai apelat şi la sistemul compensărilor, care nu a acoperit însă niciodată valoarea totală a sumelor datorate, astfel că arieratele erau „rostogolite“ de la un an la altul. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Târgu Jiu, împrumutul de peste 6,3 milioane de lei pentru plata arieratelor va fi rambursat în termen de trei ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS