22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalInterior la Giodea

Interior la Giodea

Gabriel Giodea a vernisat zilele trecute, la Galeria „Arta“ din Craiova, oraşul unde s-a născut şi unde a absolvit Liceul „Marin Sorescu“, o expoziţie de artă plastică intitulată „Interior“.
Picturile din această expoziţie au adâncime, de regulă sunt imagini care propun privitorului tridimensionalitatea unui spaţiu închis, interiorul ipotetic al unei camere, în care se mai păstrează accidental, insular şi metaforic, obiecte şi elemente pe cale de estompare, o uşă, o fereastră, un paravan, fragmente de alfabet ş.a.m.d. Dar această voită multidimensionalitate trimite şi spre dimensiunea spiritual-interioară a eului.
Majoritatea picturilor sunt acrilic pe pânză, pe colaj de ziar, pe placaj, dar sunt şi câteva obiecte înfăşurate în bandă avertizoare pentru protejarea locului, ce perimetrează chiar şi volume din construcţia spaţiului expoziţional, indicând realitatea că încă nu s-au terminat studiile asupra sitului („Interiorului“), precum şi avertizarea că ne aflăm într-un spaţiu protejat.
Lucrările sunt împrăştiate pe simeze aleatoriu, când grupate, când sprijinite direct pe podea sau agăţate foarte sus, vrând mai degrabă să lase impresia unei ţinte de tir pătrunsă la întâmplare de gloanţe, decât ordinea clasică a pânzelor dintr-o expoziţie clasică.
În unele biserici sau alte clădiri de patrimoniu, în interior sau exterior, după caz, restauratorii care au găsit fresce ori picturi sub stratul gros de tencuială ce acoperea mărturii valoroase ale trecutului au fost determinaţi să facă nişte mici ferestre în finisajul nou al peretelui pentru a permite vizitatorilor să vadă cum arăta monumentul cândva. Aceste ferestre arată ca acelea care apar pe monitorul computerului. Plecând de aici înţelegem de ce majoritatea lucrărilor din expoziţie au dimensiune maximă cât un A4. Ele sunt doar nişte ferestruici ce relevă prin imagini decupate ceea ce exista odată în camera al cărui „Interior“ doreşte să ni-l arate Gabriel Giodea.
Tocmai „ferestrele“ lui Gabriel Giodea aduc indirect, dar pregnant, cotidianul contemporan acoperit de straturi groase de alienare, de ieşire din firesc.
Asemenea „ferestruicilor“ sale, pictorul apare în peisajul plastic craiovean foarte discret şi punctual, în sensul că numai atunci când şi-a adunat materiale ce îmbracă o temă şi pe care vrea să le expună fără subsidiarităţi de genul la ce interval de timp vernisează o expoziţie sau (foarte curentă la unii confraţi) cât a vândut sau cât va vinde.
„«Interior», scrie artistul, este un proiect care pune în lumină ancorarea individului contemporan într-un spaţiu interior artificial construit, un spaţiu care a pierdut orice legătură cu ceea ce însemna adăpost şi regăsire de sine“.
Expoziţia se închide pe 15 februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS