31.2 C
Craiova
luni, 4 august, 2025
Știri de ultima orăLocalTerapie prin fotografie la Grupul Şcolar „Beethoven“

Terapie prin fotografie la Grupul Şcolar „Beethoven“

Cei mai mulţi dintre noi folosim fotografia pentru a surprinde momente unice pe care dorim să le păstrăm peste ani. Zece adolescenţi cu deficienţe de auz, cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, elevi ai Grupului Şcolar „Beethoven“, din Craiova, vor folosi fotografia ca şi terapie, pentru a-şi depăşi barierele emoţionale sau de comunicare sau pentru dezvoltarea competenţelor artistice. Asociaţia Culturală „Craiova“ împreună cu Fundaţia pentru Comunitate şi Liceul Tehnologic Special „Beethoven“ au lansat luni proiectul „Reabilitarea psiho-socială şi dezvoltarea competenţelor de comunicare prin psihoterapie a copiilor cu deficienţe de auz“. „Proiectul presupune desfăşurarea unor şedinţe de psihoterapie care vor utiliza o metodă mai puţin abordată în ţara noastră – fototerapia. În perioada imediat următoare, vom selecta elevii care pe parcursul a patru luni vor participa şi la cursuri de fotografie şi de comunicare vizuală. În luna aprilie, vom organiza pe malul Dunării un workshop de fotografie, iar lucrările realizate în urma acestuia vor fi expuse. Vom achiziţiona, de asemenea, două aparate de fotografiat care, ulterior, vor rămâne elevilor Liceului Tehnologic „Beethoven““, a explicat Diana Nedelcu, reprezentanta Asociaţiei Culturale Craiova. 

Fotografiile realizate de copiii implicaţi în proiect vor fi editate, fiecare participant va primi un portofoliu de lucrări. De asemenea, va fi realizată o pagină de facebook, precum şi un minisite, găzduit de pagina web a liceului, loc unde membrii grupului ţintă îşi vor putea promova fotografiile şi vor putea intra în legătură cu alţi tineri pasionaţi de arta fotografică. „La finalul proiectului vom realiza o ultimă şedinţă de terapie, în urma căreia vom întocmi un raport de cercetare ce va constitui document pentru specialiştii în art-terapie din întreaga ţară. Prin fotografiile realizate de copii sau albumele colectate de aceştia putem scoate la suprafaţă trăirile emoţionale ale acestora pentru a le oferi încredere în sine, depăşirea barierelor emoţionale sau de comunicare. Sensul fotografiei se află mai puţin în datele ei vizuale şi mai mult în ceea ce evocă aceste detalii surprinse minţii şi inimii unui spectator“, a spus Lavinia Sârbu – psihoterapeut.
Cursurile de fotografie vor fi susţinute de Mircea Anghel, preşedintele fotoclubului „Mihai Dan Călinescu“, iar cele de comunicare vizuală de Cristi Nedelcu, preşedintele Asociaţiei Culturale Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS