Conducerea Consiliului Judeţean Dolj a făcut ieri apel către Ministerul Sănătăţii să grăbească expertiza la clădirea Spitalului Judeţean din Craiova, pentru ca proiectul de reabilitare a întregii clădiri să poată fi depus până în martie. În caz contrar, zeci de milioane de euro vor fi pierdute. Declaraţiile au fost făcute la prezentarea planului de investiţii pentru perioada următoare.
Zeci de milioane de euro din fonduri europene şi ale judeţului vor fi investite în acest an în proiecte din domenii diverse. Cele mai importante sunt cele din domeniul sănătăţii, acolo unde oficialii de la CJ Dolj duc cea mai mare luptă cu timpul şi cu oficialii de la ministerul de resort. Preşedintele consiliului, Ion Prioteasa, a lansat ieri un avertisment să se audă până la Bucureşti, spunând că reabilitarea integrală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova va fi pusă în pericol dacă Ministerul Sănătăţii nu va finaliza în cel mai scurt timp expertiza pe baza căreia se depune proiectul pentru finanţare. Proiectul a fost anunţat încă de anul trecut şi prevede reabilitarea termică a clădirii şi a utilităţilor, ale căror costuri bat spre 50 de milioane de euro. Timpul a trecut, însă şi expertiza tehnică pe care Ministerul Sănătăţii s-a angajat să o facă se lasă aşteptată. „Ministerul Sănătăţii de foarte puţine ori şi-a îndreptat privirea către spital, iar aici sunt 5.000 de oameni. În martie anul acesta este termenul-limită de depunere a proiectelor pentru anveloparea clădirilor publice. Noi vrem să facem acest lucru, dar avem o rezervă, pentru că spitalul are nevoie de expertiză tehnică care costă şi durează. Ea a început, dar avem informaţii că nu va fi gata până atunci“, a spus Prioteasa. Problematic este şi Masterplanul de Deşeuri. Doljul va pierde 50 de milioane de euro, dacă nu va fi pus în aplicare, deoarece banii de la UE nu vor mai fi accesibili din vară.
Dacă nu vreţi voi, o facem noi
Pe lângă acest proiect care deocamdată stă sub semnul întrebării, importante sunt şi cele de reabilitare a Ambulatoriului, care se va finaliza în acest an, a altor săli de operaţie după cele modernizate anul trecut şi a lifturilor, acest din urmă proiect trecând prin „furcile caudine“, după cum s-au exprimat oficialii CJ. Construirea unui centru de primiri urgenţe şi a unui centru de chirurgie cardio-vasculară intervenţională sunt pe lista de priorităţi. După finalizare, spitalul judeţean va deveni unul de categoria 1 şi va primi o finanţare suplimentară de circa zece milioane de lei anual. „Actualul centru de primiri urgenţe nu poate face faţă unui eventual accident colectiv. La sfârşitul acestei săptămâni, o delegaţie a CJ se va întâlni cu ministrul Raed Arafat la Spitalul din Târgu Mureş, considerat cel mai performant din ţară, pentru a vedea cum este structurată activitatea la ei şi ce putem prelua noi. El ne-a promis că va veni la Craiova şi vom discuta despre spital“, a spus Prioteasa. Acesta a precizat că oficialii judeţului au găsit o formulă prin care consiliul se poate implica şi în achiziţionarea de tehnologie medicală, chiar dacă acest lucru cade în sarcina ministerului. „Acum, managementul spitalului ţine de minister, clădirea este în proprietatea noastră. La regionalizare poate vom vorbi de o nouă abordare. Şi în Craiova există oameni foarte bine pregătiţi. Avem medici de Top 10, dar nu au avut şansa să lucreze cu instrumentar modern. Vrem ca acel centru de chirurgie să fie dotat după ultimul răcnet. A venit la noi o delegaţie de medici care ne-a spus lucruri ce ne-au pus pe gânduri. La Urologie avem medici ce pot opera oriunde în lume. Ne-au spus că au venit din străinătate şi au găsit dotarea spitalului ca acum 40 de ani. Dacă spitalul ar avea un laparoscop, intervenţiile ar fi mult mai rapide, aşa că am găsit o formulă prin care să începem achiziţionarea de echipamente“, a mai spus Prioteasa.
Bază regională de intervenţie pentru iarnă
Printre investiţiile care se vor finaliza în acest an se numără şi Muzeul de Artă, modernizat cu fonduri europene, iar altele vor demara în cel mai scurt timp. Este vorba despre continuarea lucrărilor pe Masterplanul de Apă, unde se poartă discuţii pentru extinderea lui, ceea ce ar presupune fonduri suplimentare de la UE de circa o sută de milioane de euro. Cu aceşti bani vor fi modernizate reţelele de apă şi canalizare din localităţile din nordul judeţului, unde extracţiile de petrol şi gaze au dus la infestarea pânzei freatice. De asemenea, va fi construit hangarul de la Aeroport pentru elicopterul SMURD şi va fi depus cel de-al doilea proiect pentru dotarea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. După cele 44 de autospeciale achiziţionate anul trecut, acum vine rândul scărilor de lucru la înălţime şi a unei clădiri noi. „Ne-am dori un program regional nou pentru crearea unei baze regionale de intervenţie pentru iarnă. O freză costă 800.000 de euro şi este greu să strângi aceşti bani. Utilajele ar putea interveni atunci când se înzăpezesc drumurile, la Rânca sau în alte părţi. La Timişoara, există o astfel de bază şi de acolo am primit ajutor atunci când am avut nevoie de pompă pentru a atrage apa din Dunăre când oraşul Calafat a rămas fără apă. Şi la Craiova era prevăzută o astfel de bază, dar nu s-a realizat“, a declarat preşedintele CJ Dolj. Centrul acvatic din spatele Comisariatului Judeţean, dotat cu piscine acoperite şi în aer liber, şi Centrul Cultural Brâncuşi sunt alte proiecte care vor demara în acest an. La acestea se adaugă reabilitarea mai multor drumuri judeţene, cel mai lung dintre ele fiind Craiova-Cetate, de 70 de kilometri, costurile acestuia ridicându-se la 33 de milioane de euro.
Curse aeriene noi
Un lucru îndelung aşteptat de toţi oltenii este scoaterea la licitaţie a trei noi curse aeriene de pe Aeroportul din Craiova. „Vom scoate la licitaţii, anul acesta, trei noi linii aeriene, fără dubiu – Londra, fără dubiu – Barcelona şi pentru a treia destinaţie ne aflăm în discuţii, în funcţie de studiile pe care le vom realiza, Koln, Paris sau Bruxelles. Pentru aceste trei destinaţii venim cu finanţare pe ele, acordăm un ajutor financiar companiilor care vor opera pe Aeroportul din Craiova, bazându-ne pe decizia Comisiei Europene, care ne permite să asigurăm o asemenea finanţare pentru companiile aeriene, pentru cheltuieli de marketing şi reaşezarea bazelor lor aici. La sfârşitul acestei luni intrăm în şedinţa de consiliu judeţean cu primele proiecte de hotărâri care vizează suma pe care o să o alocăm, caietul de sarcini pe care urmează să îl aprobăm şi toate celelalte mecanisme ale acestei licitaţii, licitaţie care va fi publicată în jurnalul Comisiei Europene“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cristinel Iovan.