Stau în parcare cât este ziua de mare. Îşi fac veacul printre maşinile care vin şi pleacă și, cum se eliberează un loc, fac semn altui autoturism să-l ocupe. Practic, „administrează“ parcarea din imediata vecinătate a Pieţei Centrale, de pe Calea Bucureşti. Pentru fiecare loc liber indicat îşi cer dreptul, bat cu palma în parbriz să-i răsplăteşti cu bani. Dacă nu le dai, devin agresivi, rişti să-ţi găseşti la întoarcere autoturismul zgâriat, cu oglinzile deteriorate sau te mai miri ce. Îşi lipsesc faţa de geamul de la portieră şi aşteaptă să-i plăteşti pentru favorul că ţi-au găsit un loc de parcare.
Nici trotuarul nu le scapă, stau cu mâna întinsă în faţa trecătorilor, cerşind un bănuţ: „Dă şi mie“, rostesc cu glas plângăcios şi cu un ochi la geantă. Dacă nu îl primesc, caută să-l intimideze pe cel care nu se lasă înduioşat de rugăminţile lor. Aşa procedează de peste un an un grup de cerşetori minori care sunt împinşi să apeleze la mila oamenilor chiar de părinţii şi rudele lor. Cerşesc chiar în buricul oraşului și sunt de la copii de o şchioapă până la adolescenţi de 14- 5 ani. Îţi atrag atenţia prin gălăgia pe care o fac mai tot timpul şi îmbrăcămintea soioasă şi pestriţă. Nu sunt de capul lor, la câţiva metri distanţă, în apropierea blocurilor, îi secondează părinţii sau rudele, care îi folosesc pentru un câştig zilnic. Cei mari stau aşezaţi pe bordura de lângă blocuri şi îşi primesc zilnic raţia de cafea, ţigări şi hrană plătită din banii câştigaţi din cerşit de copii. Zilnic iese în stradă întreaga familie, de la copii de câţiva anişori purtaţi în cărucioare până la părinţi, ce-i drept şi ei destul de devreme ajunşi părinţi. Seara târziu, cu ultima cursă RAT, părăseşte zona întregul alai.
Cerşetori de neoprit
Cerşetorii de la Piaţa Centrală au state vechi atât la Poliţia Locală, cât şi la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. Sunt ridicaţi din acest loc şi de câteva ori pe lună, identificaţi, înregistraţi şi transferaţi prin proces-verbal de la o instituţie la alta. Fără rezultat, însă. A doua zi sunt iar în stradă şi dirijează parcarea autoturismelor, așteptând răsplata. „Cunoaştem ce se întâmplă în acea zonă. Am avut aici şase acţiuni într-o singură lună. Am ridicat şi peste zece persoane de aici. Acţiunile au fost făcute împreună cu cei de la Protecţia Copilului, pentru că cei care cerşesc sunt minori. I-am transportat cu un microbuz la sediul Poliţiei Locale, părinţii şi rudele care îi pun să cerşească au fost amendaţi contravenţional, iar minorii au fost preluaţi de Protecţia Copilului. Din păcate, a doua zi sunt în acelaşi loc. Încercăm să supraveghem zona şi să-i oprim să mai cerşească“, a precizat, Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.
Cerşetoria ia amploare
„Cazul semnalat nu este unic. În ultima perioadă, cerşetoria în rândul minorilor a luat amploare. Aceştia sunt folosiţi de propriii părinţi sau de alte persoane pentru câştiguri băneşti. Când suntem sesizaţi, noi luăm minorii în regim de urgenţă, dar în cele din urmă ei tot în familie se întorc. Părinţii se angajează că nu îi mai folosesc la cerşit, dar uită repede aceste angajamente“, a declarat Florin Stancu, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.