16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalImpact frontal soldat cu doi morţi şi trei răniţi

Impact frontal soldat cu doi morţi şi trei răniţi

Doi şoferi, un bărbat din Slatina şi un cetăţean bulgar, şi-au pierdut viaţa ieri, după ce maşinile pe care le conduceau s-au tamponat pe DE 574, în comuna doljeană Pieleşti. Alte trei persoane – pasagerii celor două vehicule – au fost rănite în urma accidentului.
Potrivit poliţiştilor de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, ieri-dimineaţă, în jurul orei 7.30, Cristian Câmpeanu, de 45 de ani, din municipiul Slatina, care conducea un Fiat Doblo pe DE 574, către Craiova, în localitatea Pieleşti a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un Volkswagen Golf 3, înmatriculat în Germania, la volanul căruia se afla cetăţeanul bulgar Hristo Rumenov, de 29 de ani. În urma impactului violent dintre cele două maşini, cei doi şoferi au decedat pe loc.
Cei doi pasageri din Volkswagen, Nicole Ohm, de 35 de ani, de cetăţenie germană, şi Mehmed Mehmed, de 21 de ani, cetăţean bulgar, au fost răniţi grav, fiind scoşi din maşina făcută praf de pompierii de la Descarcerare. Cei doi au fost transportaţi cu ambulanţele SMURD la Spitalul de Urgenţă Craiova şi internaţi la Secţia de terapie intensivă. În accident a fost rănită şi a treia persoană – Liviu Barbu, de 22 de ani, din Slatina, pasager în Fiat. Poliţiştii doljeni au precizat că tânărul a suferit leziuni uşoare, care nu îi pun viaţa în pericol.
Până aseară, poliţiştii de la Rutieră nu reuşiseră să stabilească exact care a fost cauza producerii accidentului. „Cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii acestui eveniment sunt în curs de desfăşurare. Au fost anunţate reprezentanţele diplomatice ale celor două ţări, respectiv Bulgaria şi Germania, pentru a lua legătura cu familia persoanei decedate şi cu cele ale răniţilor, starea celor din urmă fiind atent monitorizată de cadrele medicale“, a precizat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS