27.5 C
Craiova
miercuri, 23 septembrie, 2020
Știri de ultima oră Local Taxa pe closet s-a aprobat, dar nu se aplică

Taxa pe closet s-a aprobat, dar nu se aplică

În hotărârea consiliului local s-ar fi strecurat o eroare materială, în sensul că un funcţionar al Primăriei Craiova ar fi menţionat în mod greşit un tarif de utilizare a toaletei de 0,5 lei/zi/mp, în loc de 0,5 lei/intrare

Consiliul Local Craiova a aprobat în unanimitate, în şedinţa de joi, noul nivel al taxei de toaletă din pieţele Craiovei, care va fi de „0,5 lei/zi/mp“. Cu toate acestea, noul administrator-director general de la SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, Cătălin Ionuţ Resceanu, susţine că respectivul tarif nu va fi aplicat prin raportare la suprafaţa închiriată, ci doar la numărul de utilizări ale WC-ului.
„A fost o eroare materială care s-a strecurat încă din hotărârea materială din 2011, în care s-a adoptat în mod eronat tariful de 0,5 lei/zi/mp pentru trei dintre pieţele noastre. Noi suntem nevoiţi să preluăm ca atare acest tarif eronat, pe care îl vom generaliza în toate pieţele Craiovei, dar asta numai pentru că nu putem remedia eroarea materială decât la toamnă, odată cu aprobarea noilor tarife pe anul 2013. Îi asigurăm pe cetăţeni că tariful nu se va aplica la metru pătrat, aşa cum în mod greşit s-a trecut în hotărârea de consiliu, ci doar pe utilizare, ca şi până acum“, promite directorul general al Pieţelor, Cătălin Ionuţ Resceanu.

Gafă de redactare

Istoria acestei taxe de toaletă la metru pătrat nu face decât să arate încă o dată cât de „inteligenţi“ sunt angajaţii Primăriei Craiova. Iată cum s-a ajuns la această stupiditate:
Pe 7.12.2012, SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL a înaintat consiliului local un „Raport privind aprobarea taxelor şi tarifelor pentru serviciile prestate pe anul 2012“, ce purta semnăturile administratorului – director general Gabriel Şerban, a directorului executiv Bogdan Apostol şi a consilierului juridic Luminiţa Jianu. În raport era trecută şi o „taxă acces grupuri sanitare Piaţa Centrală, Piaţa Craioviţa Nouă Big, Târg“, în cuantum de „0,5 lei/intrare“.
Pe baza acestui document, Primăria Craiova a întocmit şi înaintat către consiliul local alt raport, elaborat de funcţionarul Gheorghe Lungu, apoi aprobat, pe rând, de şeful de serviciu de la Contracte şi Autorizări, Gheorghe Popescu, de directorul executiv de la Direcţia Economico-Financiară, Nicolae Pascu, de consilierul juridic Marinela Rezeanu şi apoi de primarul Antonie Solomon. Şi acesta conţinea aceeaşi taxă, de „0,5 lei/intrare“. Consiliul local a aprobat această taxă, dar în anexa Hotărârii de Consiliu Local (HCL) nr. 449/22.12.2011 a fost trecută, totuşi, o taxă de „0,5 lei/zi/mp“. Cine o fi făcut gafa, nimeni nu mai ştie. Oricum, a fost un funcţionar al municipalităţii… Cert este însă că atunci când un funcţionar face o asemenea eroare, cei 27 de consilieri locali se chinuie vreme de un an ca s-o repare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

FC Argeş – „U“ Craiova / Cristiano Bergodi: „Nu...

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a...

ȘTIRI GdS

Încă şapte angajaţi de la Centrul de Îngrijire Spineni,...

Alţi şapte angajaţi ai Centrului de Îngrijire Spineni, judeţul Olt, au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2. Focarul a ajuns astfel...

17 cazuri noi de coronavirus în județul Gorj

Direcția de Sănătate Publică Gorj a înregistrat în ultimele 24 de ore 17 cazuri noi de coronavirus. Situația epidemiologică, la nivelul județului...

Două persoane, salvate de pompieri dintr-o fântână de 12...

Două persoane au fost salvate în această după-amiază de pompieri după ce au rămas blocate într-o fântână adâncă de 12 metri.

Primăria Craiova distribuie măşti de protecţie pentru persoanele defavorizate

Primăria Municipiului Craiova, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială Craiova, distribuie, în perioada 23-25 septembrie, măşti de protecţie pentru persoanele defavorizate. Anunţul...

Amenzi de 6000 de lei pentru craiovenii care nu...

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre...

Două persoane prinse cu peste 40.000 de ţigări de...

Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost depistate de Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj cu peste 40.000...