12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPoliţist anchetat că a snopit un şofer în bătaie

Poliţist anchetat că a snopit un şofer în bătaie

Un poliţist din comuna gorjeană Mătăsari este urmărit penal după ce în luna mai a acestui an a bătut un bărbat din aceeaşi localitate. Omul legii l-a lovit pe bărbat cu pumnii şi picioarele pe motiv că l-a stropit cu apa dintr-o baltă în momentul în care a trecut cu maşina pe lângă secţia de poliţie. Imaginile au fost surprinse şi de camerele de supraveghere instalate în zona în care s-a produs incidentul, dar bărbatul agresat a depus şi o plângere la poliţie după cele întâmplate. Pe imagini se vede cum poliţistul aşteaptă preţ de câteva minute în faţa unui magazin pentru ca şoferul să iasă, după care începe să-i împartă pumni şi picioare. Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a precizat că pe numele agentului de ordine publică din Mătăsari există o plângere penală şi s-a început o anchetă disciplinară, cauza fiind trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. „În urma producerii evenimentului respectiv, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj a dispus anchetatea în regim de urgenţă a celor întâmplate şi sesizate de partea vătămată. Întrucât au rezultat indicii de realizare a infracţiunii de purtare abuzivă, cauza a fost înaintată unităţii de Parchet competente, în speţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj“, a declarat Daniel Tică.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS