19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPrima comună unde se plăteşte taxă de mare tonaj

Prima comună unde se plăteşte taxă de mare tonaj

Administraţia locală Izvoru Bârzii din judeţul Mehedinţi va deveni, de la 1 septembrie, prima comună care va percepe taxă de tonaj pentru toate maşinile care depăşesc 20 de tone şi tranzitează zona. Primăria a luat această hotărâre în urma plângerilor din partea cetăţenilor, care se tem că vor rămâne fără case din cauza trepidaţiilor, dar şi din cauza zgomotului provocat de utilaje de dimineaţa şi până seara. În plus, drumul din comună s-a degradat sub greutatea maşinilor grele. Banii strânşi de pe taxa de tonaj, primăria nu poate să-i folosească decât pentru reparaţiile drumului.
„Prin comuna noastră, maşinile de tonaj greu de la multe societăţi comerciale trec foarte des către balastiere şi cariere şi tranzitează şoseaua principală de cel puţin 20 de ori pe zi. În primul rând, afectează drumul, fac zgomot, afectează cetăţenii şi multe altele. Din acest motiv, am hotărât în consiliul local să punem o taxă de 40 de lei pe zi de maşină de mare tonaj“, a declarat primarul Horia Balica.
În ultima şedinţă a consiliului local, Primăria Izvoru Bârzii a hotărât să pună această taxă zilnică pentru fiecare maşină de mare tonaj care tranzitează comuna. Primarul spune că afişele prin care şoferii vor fi anunţaţi sunt gata, iar de zilele următoare vor fi lipite la vedere pentru a informa. De verificarea maşinilor, dacă au plătit sau nu, se va ocupa Poliţia Izvoru Bârzii.
„Suntem în legalitate cu totul, am primit avizul prefecturii după mai bine de trei luni de analiză. Nu puteau să nu ni-l dea, căci şi Severinul are ceva similar cu noi. Nu am făcut altceva decât să apărăm interesele cetăţenilor şi ale comunei! Banii încasaţi din această taxă de drum îi vom pune într-un cont special şi îi vom folosi la repararea drumurilor, căci nu avem voie să-i folosim în alte scopuri. Este posibil, în zile pline, să încasăm şi câte 1.000 de lei din taxa de drum“, a mai spus primarul comunei Izvoru Bârzii, Horia Balica.
Cei mai mulţumiţi de decizia primăriei sunt localnicii, care speră că de acum vor scăpa de zgomot şi de praful provocat de utilaje.
„Această decizie trebuia luată mai de mult pentru că sunt ani întregi de când suntem nevoiţi să suportăm zgomot, praf, iar pereţii caselor s-au crăpat. Să vedem acum dacă le mai convine să mai treacă pe aici. Eu aş fi vrut ca taxa să fie şi mai mare. Domnul primar are o bilă albă din partea noastră pentru această treabă“, sunt de părere cetăţenii.
Amenda pentru cei care vor încerca să sfideze hotărârea consiliului local este de 1.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS