12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCanicula a încins Gorjul

Canicula a încins Gorjul

Mai multe instituţii publice din Gorj au fost nevoite să îşi reducă programul de lucru din cauza caniculei sau să adopte măsuri pentru protejarea salariaţilor. Astfel, personalul administrativ din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a avut ieri programul de lucru redus cu două ore. Personalul medical a avut însă program normal, pentru a asigura asistenţa permanentă a bolnavilor internaţi. Aceştia fac însă faţă cu greu temperaturilor ridicate din saloane şi speră într-o scădere a mercurului în termometre pentru a mai putea respira. Din nefericire, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu nu este dotat cu aparate de aer condiţionat şi, în lipsa fondurilor, în saloane nu vor fi montate prea curând aparate pentru răcirea aerului. Pentru a se răcori, bolnavii sunt obligaţi să stea cu cearşafuri ude la ferestre sau să facă duşuri cu apă rece.

Centre de permanenţă la primărie

La rândul ei, Primăria Târgu Jiu le-a oferit ieri salariaţilor între doi şi patru litri de apă plată şi a deschis centre de permanenţă pentru cetăţeni în cadrul cluburilor vârstei a treia.
„La nivelul municipiului Târgu Jiu avem patru cluburi ale vârstei a treia şi aici se oferă apă şi adăpost cu aer rece. De asemenea, în tot oraşul sunt funcţionale peste 200 de cişmele stradale, de buna funcţionare a acestora ocupându-se personalul specializat din cadrul Serviciului de Gospodărire Comunală. Cetăţenii trebuie să se protejeze de caniculă pentru a nu ajunge la spital. Oricine intră la cluburile vârstei a treia poate beneficia de apă şi de un spaţiu unde se poate respira mai bine decât afară“, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.
În plus, societăţile şi serviciile Primăriei Târgu Jiu care lucrează cu personal în aer liber au luat măsuri pentru ca angajaţii să nu fie expuşi în timpul zilei la caniculă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS