12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDefinitivat cu scandal

Definitivat cu scandal

Examenul naţional de definitivat a debutat cu scandal. Primul subiect pregătit pentru învăţători nu s-a regăsit în programa dată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru această evaluare.

Cadrele didactice pentru învăţământul primar au sesizat greşeala imediat ce au primit varianta de examen. Prima cerinţă viza basmul cult, subiect care nu a fost trecut în programa pentru definitivat. Candidaţii s-au revoltat, iar contestaţiile lor au fost transmise imediat la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Răspunsul a fost prompt. Pe durata examenului, cerinţa a fost modificată. „Ministerul a transmis o notificare în care a precizat că la primul subiect de limba română pentru învăţători, candidaţii pot realiza un eseu despre oricare personaj prevăzut în programa şcolară“, a precizat Luminiţa Popescu, inspector şcolar general adjunct. Tot în nota telefonică a ministerului a fost precizat faptul că, pentru a nu prejudicia candidaţii, examenul s-a prelungit cu o oră. Cadrele didactice au intrat în săli la ora 8.30, evaluarea a început la ora 10.00 şi, în loc de patru ore, a ţinut cinci, ele părăsind centrul de examen la ora 15.00.

148 de candidaţi în judeţul Dolj

Examenul de definitivat se adresează cadrelor didactice titulare sau suplinitorilor, cu vechime de minimum doi ani în activitatea de predare. La nivel naţional au fost înscrişi 7.000 de candidaţi, din care 148 din judeţul Dolj. „Cei mai mulţi candidaţi înscrişi pentru gradul de definitivat s-au înregistrat la educatoare, în judeţul Dolj fiind 32 de candidaţi, la educaţie fizică sunt 19 înscrişi, la limba română – 17, iar la învăţători – 10 candidaţi. În total, 148 de candidaţi“, a precizat Mihăiţă Stoica, inspector de perfecţionare în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. În Craiova, definitivatul s-a desfășurat la Şcoala nr. 18 „Sfântul Dumitru“, fără incidente. Au fost înregistraţi doar patru absenţi.

Pentru prima dată subiecte naţionale şi camere video

În acest an, examenul de definitivat s-a derulat după noi reguli, introduse de Legea Educaţiei aprobată în 2011. Pentru prima dată, dascălii au avut subiecte naţionale la cel dintâi examen de grad. Totodată, Ministerul Educaţiei a solicitat supravegherea candidaţilor cu camere video. Şi la intrarea în săli controlul a fost strict. „Toate genţile au fost lăsate într-o sală de clasă. Nu am avut voie să intrăm nici cu sticlele de apă. Am intrat doar cu pixul şi buletinul. Apă am primit în sala de examen de la comisia de supraveghetori. Aveau o sticlă şi ne puneau în pahare de unică folosinţă“, a spus unul dintre candidaţi. Exigenţele se menţin şi la corectură. Lucrările vor fi evaluate în diferite centre din ţară.

Condiţii mai aspre pentru promovare

Regulile s-au schimbat şi la capitolul condiţii minime de promovare a examenului. Un candidat trebuie să susţină două inspecţii la clasă, în loc de una, iar la examenul scris trebuie să obţină cel puţin nota 7, nu 6, cât era în anii anteriori. Cei care nu promovează definitivatul vor mai avea dreptul să-l repete de maximum două ori, şi nu de cinci ori. Dascălii spun că noile reguli îi dezavantajează. „Dacă nu reuşim să promovăm examenul, trebuie să reluăm inspecţiile şcolare, care ne consumă şi timp pentru pregătire, dar şi bani. Eu cred că acest examen nu face altceva decât să îndepărteze tinerii de sistemul educaţional“, a declarat Alina, una dintre candidatele prezente la definitivat. Primele rezultate ale acestui examen se vor afişa pe 23 iulie. Cadrele didactice nemulţumite de note vor putea depune contestaţii pe 24 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie comunicate pe 26 iulie.

87 de profesori dau examen

87 de cadre didactice gorjene s-au înscris la examenul de definitivat. Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, şi-au depus dosarele pentru a participa la examen 101 profesori, însă doar 87 vor susţine probele, ceilalţi nefiind acceptaţi din diferite motive. Examenul este supervizat de un reprezentant al Ministerului Educaţiei, iar preşedinte al comisiei de evaluare este un cadru universitar din Sibiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS