12.3 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalNăstase, la puşcărie!

Năstase, la puşcărie!

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv aseară la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calității și interzicerea unor drepturi, printre care și dreptul de a candida și de a fi ales într-o funcție publică. Decizia a fost luată de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu unanimitate, fără opinie separată.
Năstase a fost condamnat pentru strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru preşedinţie din partea PSD. El a încălcat prevederile articolului 13 din Legea 78/2000: fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani. Lui Adrian Năstase i-au fost interzise timp de doi ani după ispășirea pedepsei următoarele drepturi (conform art. 64 literele a, b, c din Codul Penal): dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii. Alături de Năstase, au mai fost condamnaţi Marina Popovici – cinci ani de închisoare cu executare, Bogdan Popovici – șase ani de închisoare cu executare, Irina Jianu – șase ani de închisoare cu executare, Diana Gasparovici – cinci ani de închisoare cu executare.
Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS