Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj anunţă absolvenţii liceelor şi şcolilor postliceale şi instituţiilor de învăţământ superior că trebuie să se înregistreze în evidenţele instituţiei dacă vor să primească indemnizaţii de şomaj.
Potrivit art. 17 alin (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sunt asimilate şomerilor dacă îndeplinesc următoarele condiţii: sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale. Conform legii, absolvenţii trebuie să facă dovada că în perioada de 60 de zile de la data absolvirii s-au înregistrat la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă.
Când vă puteţi înregistra în evidenţele AJOFM
Înregistrarea la AJOFM se face după un calendar. Absolvenţii de liceu, promoţia iunie 2012, care nu vor lua examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2012 se vor putea înscrie în evidenţele AJOFM în perioada 1 iulie – 29 august 2012. Cei care vor promova bacalaureatul se vor putea înregistra în perioada 1 august – 29 septembrie. Absolvenţii care vor promova bacalaureatul în sesiunea august – septembrie se vor putea înregistra în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie.
Absolvenţii de studii superioare sesiunea iunie 2012, cu sau fără examen de licenţă, se pot înscrie în perioada 1 iunie – 29 august, cei din sesiunea iulie – în perioada 1 august – 29 septembrie, iar cei din septembrie – în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie. Pentru absolvenţii de şcoli postliceale, există următorul program: promoţia iulie 2012 – în perioada 1 august – 29 septembrie; promoţia august – în perioada 1 septembrie – 29 octombrie; promoţia septembrie – în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie. Pentru înscriere, absolvenţii trebuie să prezinte actul de studii, din care să reiasă că sunt absolvenţi promoţia 2012, original şi copie după cartea de identitate. După expirarea celor 60 de zile, absolvenţii pot depune dosarul pentru indemnizaţia de şomaj, care trebuie să conţină următoarele acte: cartea de identitate – original şi copie, certificat de naştere – original şi copie, certificat de căsătorie – original şi copie, adeverinţă medicală, adeverinţă de venit de la administraţia fiscală. Absolvenţii pot să participe gratuit la programe de formare profesională, pentru creşterea şanselor de încadrare pe piaţa muncii. Pentru înscrierea la programele de formare, cei interesaţi trebuie să se prezinte la AJOFM Dolj cu următoarele acte: cartea de identitate – original şi două copii, certificat de naştere – original şi două copii, certificat de căsătorie – original şi două copii, adeverinţa medicală (cu menţiunea că serveşte la cursul pentru care optează), precum şi adeverinţă de venit de la administraţia fiscală pentru persoanele care provin din mediul rural.
Câți bani primiţi
Indemnizaţia de şomaj se acordă absolvenţilor pe o perioadă de şase luni şi este o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data stabilirii acesteia. Cum indicatorul actual este de 500 de lei, suma pe care o primesc lunar absolvenţii este de 250 de lei.
Indemnizaţia de şomaj se acordă o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. În situaţia în care se angajează cu program normal de lucru pentru o perioadă mai mare de 12 luni, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi ai şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, beneficiază din bugetul asigurărilor pentru şomaj de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării. De asemenea, absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se încadrează în perioada de acordare a indemnizaţiei beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Cu alte cuvinte, dacă unui absolvent i se stabileşte cuantumul indemnizaţiei şi ulterior se angajează, timp de şase luni el primeşte și salariu, și această indemnizaţie de 250 de lei. În septembrie 2012, AJOFM va organiza o bursă a locurilor de muncă special pentru absolvenţi.