Capacitatea de cazare a Centrului Maternal din Târgu Jiu a fost cu mult depăşită. Foarte multe mame singure şi-au găsit adăpost aici, unde au fost găzduite cu micuții lor. În ultimele luni, Centrul a primit mame singure, în prezent aici fiind cazate zece mame cu 20 de copii. Conducerea unității caută soluţii pentru a putea onora toate cererile venite din partea mamelor care nu au unde să locuiască. „În Centrul Maternal suntem iarăși foarte aglomerați. N-au fost niciodată atâţia beneficiari! Sunt găzduite acum zece mame și 20 de copii. Sperăm ca în perioada următoare să mai plece din ei, pentru că am găsit soluții pentru a se reîntoarce în familie. Dacă, până acum, cuplurile mamă-copil stăteau câte unul în cameră, acum trebuie să stea câte două femei împreună cu copiii lor. Este un fenomen îngrijorător. Sperăm să fie cât mai multe cazuri de reintegrare în familie“, a spus Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal din Târgu Jiu.
Sărbătoriţi de ziua lor
Potrivit lui Gheorghe Milosteanu, nici anul acesta Ziua Copilului nu va trece nesărbătorită. Cei 28 de copii din Centrul de Zi și cei 20 din Centrul Maternal din Târgu Jiu vor avea parte de surprize și de un meniu mult îmbunătățit. De ziua lor, copiii vor petrece la Centru sau în Piața Prefecturii, alături de alți copii. „Pe 1 iunie, copiii cu vârsta până în 14 ani din Centrul de Zi vor participa la acțiuni distractive în fața Prefecturii Gorj și la acțiunile desfășurate de Acces TV lângă Târgul Auto. Copiii vor fi duși cu microbuzul acolo, vor primi dulciuri și sucuri, se vor juca, se vor bucura de ziua lor. Cei mai mărișori vor participa la jocuri distractive în fața prefecturii. Se vor putea distra și la noi în Centru, avem calculatoare racordate la internet, avem baza sportive cu tot ce ne trebuie. De asemenea, de 1 Iunie vom avea și un meniu special, de sărbătoare, așa încât și mamele din Centrul Maternal, și copiii lor, dar și copiii din Centrul de Zi vor avea parte de o masă bogată, cu fructe și multe dulciuri. Nu vrem ca, de ziua lor, copiii să meargă prin café-cluburi, pentru că nu este benefic pentru ei“, a spus Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal din Târgu Jiu.
Eugen Măruţă