15.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPonta: „Fără politică în administrație“

Ponta: „Fără politică în administrație“

Primul-ministru Victor Ponta s-a aflat ieri într-o vizită în Gorj, unde a discutat cu şefii administraţiei locale şi s-a întâlnit cu directorii instituţiilor deconcentrate. Victor Ponta a venit însoţit la Târgu Jiu de ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus, şi de ministrul apărării, Cornel Dobriţoiu. Înainte de întâlnirea cu şefii de la deconcentrate, premierul a făcut mai multe declaraţii, cea mai importantă fiind legată de decizia de a-l menţine în funcţie pe actualul prefect Vasile Liviu Andrei. Primul-ministru a mai spus că nu a fost luată vreo decizie în privinţa înlocuirii din funcţie a subprefectului Marcel Romanescu, menţionând că la nivel guvernamental există o listă cu şapte prefecţi din ţară care nu vor fi schimbaţi din funcţii. De altfel, pe parcursul vizitei la Târgu Jiu, Victor Ponta i-a transmis de mai multe ori lui Liviu Andrei că va rămâne prefect al judeţului şi se va ocupa de organizarea alegerilor locale.

Scaunul lui Andrei a fost salvat de naşul Filip

Prefectul de Gorj, Vasile Liviu Andrei, s-a aflat pe lista scurtă a prefecţilor care nu au fost schimbaţi, datorită naşului său, edilul din Rovinari, Dorin Filip. Acesta din urmă era considerat unul dintre liderii Organizaţiei Judeţene a PDL Gorj, iar oraşul Rovinari era considerat fieful democrat-liberalilor. Imediat după căderea guvernului Ungureanu, primarul Dorin Filip a trecut la PNL cu tot cu echipa de colaboratori de la Rovinari. La nivel local s-a vorbit zile în şir despre faptul că Filip şi-a negociat „la sânge“ trecerea la USL, iar cea mai importantă condiţie a fost menţinerea finului său, prefectul de Gorj, Vasile Liviu Andrei, la cârma prefecturii. Dorin Filip a negat public trocul respectiv, însă Liviu Andrei este unul dintre puţinii prefecţi pedelişti care îşi salvează fotoliul de şef.

Nu mai vor politică în administraţie

În mesajul transmis şefilor de la deconcentrate care au fost prezenţi ieri la întâlnirea cu premierul, Victor Ponta a precizat că una dintre priorităţile actualului guvern va fi aceea de a nu mai implica politicul în administraţie. „Nu am venit să schimb şi să tai în stânga şi în dreapta. Trebuie să vă duceţi la îndeplinire sarcinile pe care le aveţi. Nu voi mai tolera ca şefii de deconcentrate să rămână în funcţii şi să treacă pe la un partid sau altul şi să se ocupe de campanie. Sunt sarcini legale pe care le aveţi de îndeplinit. Nimeni nu cumpără şi nu vinde voturi. Eu am încredere în Gorj şi puteţi să daţi un exemplu de normalitate“, a precizat premierul Victor Ponta, ales deputat în Colegiul numărul 1 Târgu Jiu. Primul-ministru a precizat că va rămâne deputat de Gorj, lăsând să se înţeleagă faptul că va candida tot la Târgu Jiu.

Management privat la CEO

Premierul Victor Ponta a mai declarat la Târgu Jiu că susţine înfiinţarea Companiei Energetice Oltenia (CEO) pe formula discutată până în prezent. Şeful guvernului a precizat însă că nu vor mai exista numiri pe criterii politice la noua entitate economică, ci management privat. În ceea ce priveşte sediul CEO, primul-ministru a precizat că stabilirea iniţială a sediului Companiei la Turceni a fost o greşeală, prin lipsa infrastructurii, şi că cel mai potrivit pentru acest lucru este municipiul Târgu Jiu. Victor Ponta nu a dat un răspuns în privinţa privatizării Companiei Naţionale Energetice, menţionând că întâi va trebui înfiinţată compania şi apoi vor fi luate decizii. Deocamdată, data de înfiinţare a CEO fusese stabilită pentru 15 mai, iar potrivit documentelor, unitatea ar trebui să aibă sediul la Turceni, în incinta actualului Complex Energetic.

Călinoiu a cerut autostradă Calafat – Deva

În cadrul întâlnirii de la Prefectura Gorj, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, i-a cerut premierului să aibă în vedere construcţia unei autostrăzi care să traverseze Oltenia de la nord la sud şi care să facă legătura între Calafat şi Deva. „Eu am trei solicitări pentru judeţul Gorj şi pentru Oltenia. În primul rând vă rog să interveniţi, să lămuriţi situaţia neasfaltării Drumului European 79, între localităţile Rovinari şi Bumbeşti Jiu, care trenează de mai mulţi ani. În al doilea rând, noi nu trebuie să rămânem izolaţi de restul ţării şi este nevoie să se realizeze un culoar rutier care să facă legătura între Calafat şi Deva. Nu în ultimul rând, guvernul să aibă în vedere construcţia unui microaeroport în Gorj“, a menţionat Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean Gorj. După întâlnirea de la prefectură, Victor Ponta a participat la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu la festivitatea de lansare a candidaţilor USL, după care a avut o întâlnire, la sediul IPJ, cu şeful poliţiştilor gorjeni, Viorel Caragea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS