17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalImpact frontal din neatenţie

Impact frontal din neatenţie

Trei persoane au fost rănite ieri-dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 56, în apropiere de localitatea doljeană Podari, de şoferul unei Dacii, care a intrat pe contrasens, în timp ce încerca să aranjeze parasolarul maşinii.  Poliţiştii IPJ Dolj au precizat că Florin Ristea, de 29 de ani, din Băileşti, care conducea o Dacie 1310 pe DN 56 dinspre Calafat către Craiova, la km 14 a pierdut controlul direcţiei şi a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal Fiatul Punto condus de Cristian Ştefan, de 20 de ani, din Craiova. În urma impactului, Fiatul condus de Ştefan a fost proiectat în afara drumului, trei pasageri din Dacie, Hermina Bunciu, de 21 de ani, Ion şi Aurel Ristea, de 56, respectiv 58 de ani, au fost răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Reprezentanţii IPJ Dolj au mai precizat că victimele nu au suferit leziuni grave. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că accidentul s-a produs din vina lui Ristea. El le-a explicat poliţiştilor că, în momentul accidentului, încerca să regleze parasolarul maşinii. Ristea este cercetat penal pentru  vătămare corporală din culpă.
Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS