15.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMagazinele cu haine second-hand, la mare căutare

Magazinele cu haine second-hand, la mare căutare

Criza economică se resimte şi în şifonierele mehedinţenilor. Tot mai mulţi oameni îşi achiziţionează haine din magazinele second-hand.

În ultima perioadă, în Drobeta Turnu Severin s-au deschis multe magazine care comercializează haine la mâna a doua, iar afacerea s-a dovedit profitabilă. Haine la kilogram sau la bucată, încălţăminte, perdele, cuverturi sau lenjerie de pat, toate se găsesc în magazinele cu produse la mâna a doua. Preţurile sunt atractive pentru cumpărători, care spun că achiziţionează produse de calitate, uneori de firmă, la preţuri bune. Ieri dimineaţă, zeci de severineni s-au călcat în picioare la un astfel de magazin. În vitrina acestuia, un afiş anunţa că s-a primit marfă, ocazie numai bună pentru reînnoirea garderobei de primăvară. Rochii cu 20 de lei, cămăşi şi pantaloni la 15 lei, genţi şi încălţăminte la 20-30 de lei, sunt oferte tentante pentru mulţi.
„Am mai fost o dată pe la 9.00 şi era atât de aglomerat încât nu mai puteam intra. Sper să pot să mă uit şi să-mi găsesc ceva. Nu este prima oară când îmi cumpăr haine de aici. Sunt ieftine şi de calitate“, a declarat una dintre clientele magazinului.

Orice produs la un leu

Comercianţii spun că aduc marfă de două ori pe lună şi rareori se întâmplă să rămână cu ea nevândută de la un transport la altul. Marfa este de calitate, adusă din Germania, Anglia, Olanda, Irlanda.
„Aducem marfă din Irlanda şi Anglia, este de calitate şi foarte puţine produse rămân nevândute până aducem următoarea tranşă. După câteva zile, când stocul scade, reducem preţurile, iar înainte de a aduce marfă nouă, vindem orice produs cu un leu. Oamenii vin pentru că, pe lângă calitate, şi preţurile sunt foarte bune. De exemplu, un costum bărbătesc costă 30 de lei şi este de firmă, iar unul nou costă 300 de lei şi nici nu se compară materialul. În plus, este criză. Salariile sunt mici, iar oamenii se mulţumesc şi cu haine mai vechi, dar ieftine“, a declarat vânzătoarea magazinului second-hand.
Clienţii se îmbulzesc în această perioadă, pentru că se apropie Paştele.
„Am venit de la ţară pentru că vreau să îmi cumpăr nişte perdele de Paşte. Eu sunt foarte mulţumită de marfa de aici, pentru că este de calitate şi nu este scumpă. Nu am mai cumpărat dintr-un magazin cu produse noi de mult timp pentru că nu îmi permit. Eu nu lucrez, doar soţul are salariu şi trebuie să ne descurcăm“, a spus altă clientă a magazinului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS