10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltenii au schiat pe pârtiile din Rânca

Oltenii au schiat pe pârtiile din Rânca

Rânca a fost la sfârşitul săptămânii trecute capitala distracţiei în Oltenia. Profitând de vremea frumoasă, turiştii au urcat la Rânca pentru a schia sau pentru a se plimba la poalele Munţilor Parâng. Aproape toate locurile de cazare au fost închiriate, însă au fost sute de persoane care au venit la Rânca doar pentru o zi, astfel încât nu au mai avut nevoie de cazare. Conform Serviciului Public Salvamont Gorj, peste 3.000 de persoane s-au aflat în zona montană Rânca, iar câteva sute dintre acestea au practicat schiul pe cele cinci pârtii deschise, toate dotate cu instalaţii de teleschi, iar cea din zona Păpuşa, cu instalaţie de telescaun.

Sabin Cornoiu, de serviciu la telescaun

Şeful Serviciului Public Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a fost ieri de serviciu la telescaunul de la Rânca şi a dat o mână de ajutor turiştilor care au folosit instalaţia. Amatorii de schi, dar şi cei veniţi să admire peisajele s-au declarat mulţumiţi de mijlocul de transport pe cablu, dar şi de condiţiile oferite de noua pârtie, mai ales că acum este acoperită cu un strat consistent de zăpadă. „Au fost zile foarte bune pentru schi şi, în general, pentru urcat la munte. Abia acum va începe serios sezonul la munte, pentru că este zăpadă din belşug, iar vremea va fi tot mai bună. Nu mai este nici viscol, iar drumul dintre Novaci şi Rânca nu le mai pune probleme şoferilor. Au existat câteva incidente pe pârtie, dar nimic serios care să ne solicite în mod special. Eu am fost de serviciu la telescaun şi am dat o mână de ajutor celor care au folosit instalaţia pentru a urca în vârful pârtiei. Să sperăm că sezonul de schi va ţine cât mai mult la Rânca“, a precizat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS