17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljul, sub nămeţi

Doljul, sub nămeţi

Pe mai multe drumuri naţionale de intrare şi ieşire din Craiova s-a circulat cu dificultate vineri seară din cauza viscolului care a împrăştiat zăpada. În Craiova, vremea rea şi defectarea unui sfert din utilajele de deszăpezire au îngreunat circulaţia şi pe străzile principale. Autorităţile îi sfătuiesc pe oameni să lase autoturismele personale acasă.

Deszăpezirea din Craiova a început vineri cu o veste proastă. Primarul Antonie Solomon a anunţat de dimineaţă că 11 dintre cele 44 de utilaje cu care se acţiona pentru deszăpezire s-au defectat. Utilajele defecte aparţin toate firmei Delta Acm ‘93. Chiar şi cu parcul decimat, primăria a încercat să cureţe străzile din oraş, dar zăpada care a căzut încontinuu a îngreunat foarte mult traficul rutier. „Se acţionează în Craiova cu 40 şi 60 de utilaje, în funcţie de necesar. Se împrăştie material antiderapant. Avem şi clorură de calciu cu care să dăm pe şosele să nu se formeze gheaţă în situaţia în care va ploua. Ne cerem scuze cetăţenilor pentru disconfortul creat, dar facem tot posibilul pentru a deszăpezi oraşul, având ca prioritate bulevardele şi străzile principale, dar şi căile de acces către şcoli şi spitale. Fac totodată un apel către cetăţeni să-şi lase maşinile acasă şi să circule cu transportul în comun pentru a nu îngreuna activitatea utilajelor de deszăpezire“, a declarat vineri directorul SC Salubritate SRL, Flavius Sirop. Conştient şi el de situaţia dificilă, primarul Antonie Solomon a lăudat activitatea muncitorilor. „Eu nu pot să le reproşez nimic, au muncit ca nişte eroi. La anu’, dacă mai sunt pe aici, aş prefera să fiu mai atent la ce înseamnă utilaje de deszăpezire, adică nu doar să existe ca număr, ci să fie şi bune. Vreau să le transmit craiovenilor să meargă cu mijloacele de transport în comun, cu taxiul, dar mai puţin cu maşinile personale“, a spus Solomon.

Filtre la ieşirile din Craiova

Trafic dificil a fost şi pe drumurile naţionale. Pentru a încerca să reducă numărul autovehiculelor care ar putea fi surprinse de condiţiile meteo, zeci de poliţişti doljeni au fluidizat circulaţia rutieră, care se desfăşura în condiţii de iarnă, şi le-au oferit şoferilor ultimele informaţii în legătură cu starea drumurilor. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, vineri au fost constituite 19 filtre fixe la toate ieşirile din Craiova şi pe principalele drumuri naţionale care traversează judeţul Dolj.
Echipaje ale poliţiştilor au putut fi întâlnite pe DE 70, în comuna Işalniţa, pe DN 65, la limita cu judeţul Olt, în zona hipermarketurilor Selgros, Metro, dar şi pe DN 65 C, la ieşirea către Şimnic, şi pe DN 55, la ieşirea din Craiova către Bechet, respectiv DN 56, ieşirea din Craiova către Calafat.
Oamenii legii au monitorizat traficul rutier, au asigurat fluidizarea traficului şi au verificat dacă autovehiculele sunt echipate pentru iarnă.
Ofiţerii de la Rutieră au precizat că s-a ţinut permanent legătura cu colegii din judeţele învecinate, astfel încât, atunci când se închidea circulaţia, să-i poată sfătui pe şoferi să-şi amâne deplasarea.
Misiunea poliţiştilor a fost uşurată chiar de şoferi, care opreau şi întrebau care este starea drumului şi dacă pot merge mai departe.
Reprezentanţii IPJ Dolj au ţinut să precizeze că şoferii care nu respectă interdicţiile temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum se pot alege cu permisul suspendat şi cu o amendă între 420 şi 560 de lei.

Verificări în teren

Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, şi şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Constantin Nicolescu, au verificat vineri circulaţia pe drumurile naţionale, la ieşirea din Craiova. În urma inspecţiei, poliţia urma să decidă dacă vreun drum va fi închis circulaţiei, mai ales după ce ministrul transporturilor, Anca Boagiu, anunţase joi seară că drumul naţional Craiova – Calafat ar putea fi închis dacă vântul va viscoli zăpada. Deşi a nins toată ziua, iar de la ora zece dimineaţa ritmul s-a înteţit, vineri la prânz s-a putut circula, ce-i drept, cu greutate, pe drumurile naţionale, judeţene şi în Craiova. Pe drumul Craiova – Filiaşi, în dreptul localităţii Işalniţa, un utilaj de deszăpezire a curăţat vineri o porţiune de pe marginea drumului unde să poată trage tirurile neechipate corespunzător. „Aici s-a deszăpezit şi s-a creat o parcare pentru tirurile pe care poliţiştii le opresc în trafic pentru că nu sunt echipate corespunzător pentru condiţiile de trafic“, a declarat prefectul Giugea. După o oră de la constatarea din teren, un comunicat al Companiei Naţionale de Drumuri anunţa că mai multe drumuri naţionale din Dolj au fost închise circulaţiei din cauza intensificării viscolului, iar spre seară traficul s-a reluat.

Sfaturi de vreme rea

Ţinând cont de avertizarea meteorologică de cod galben de ninsori, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj le recomandă cetăţenilor să evite plecarea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă totuşi o fac, sunt sfătuiţi să-şi echipeze corespunzător maşinile, iar înainte de plecare să verifice sistemul de încălzire, să aibă rezervorul plin şi să aibă în maşină pături, apă şi alimente neperisabile. În cazul în care rămân blocaţi în trafic din cauza viscolului, cetăţenii sunt sfătuiţi să anunţe acest lucru la 112, indicând cât mai exact locul în care au rămas blocaţi. Şoferii şi pasagerii trebuie să rămână în autoturism până la sosirea echipelor de intervenţie. Aceştia nu trebuie să părăsească autoturismul dacă în apropiere nu există o clădire în care se pot adăposti. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, motorul maşinii trebuie pornit zece minute la fiecare oră, iar când motorul funcţionează, trebuie deschis puţin un geam pentru a nu inhala monoxid de carbon. Pe timp de noapte, trebuie pornită lumina în interiorul maşinii pentru ca echipele de salvare să o poată localiza cât mai uşor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS