Acasă Local Gorj Taximetrişti la negru

Taximetrişti la negru

-

Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au identificat în cursul săptămânii trecute trei angajatori care aveau patru persoane ce munceau la negru și au aplicat trei sancţiuni  în cuantum de 40.000 de lei. Societăţile sancţionate au ca obiect de activitate servicii de taximetrie, construcţii din Târgu Jiu. De asemenea, au fost efectuate 41 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. „Au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale la opt angajatori, în valoare totală de 43.000 de lei. Au fost efectuate 36 de controale de verificare privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 de lei. Principalele motive pentru aplicarea sancţiunilor au fost: instruire necorespunzătoare a personalului, neefectuarea controlului medical periodic, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare, la echipamentele de muncă, neefectuarea evaluării riscurilor“, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

Ion Prioteasa prezent la inaugurarea dispensarului din Bratovoeşti

Inaugurarea dispensarului din comuna Bratovoeşti a avut loc miercuri, clădire modernizată cu finanțare obținută prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, printr-un proiect cu valoarea totală de peste 2 milioane de lei.