16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPreocupări cu iz arhaic

Preocupări cu iz arhaic

Locuitorii din satele comunei Argetoaia fac eforturi să nu uite vechile preocupări. Astfel, pentru a se asigura că vechile îndeletnici nu pier, pe lângă cei trei cruceri din comună, în Argetoaia sunt și câteva femei care au învățat arta țesutului la război, meșteșug cu tradiție în societatea românească veche. „Am avut o colaborare cu World Vision, care a susținut financiar cursurile pentru 22 de fete care și-au dorit să readucă la viață țesăturile tradiționale oltenești. Șase dintre ele încă păstrează tradiţia. Avem și o asociație în acest sens, la nivel de comună“, a precizat Mircea Beznă. Femeile lucrează obiecte de dimensiuni mici, majoritatea de uz personal (trăistuțe, șervețele de artizanat, semne de carte). Covoare și carpete lucrează doar la comandă.

Apicultura, îndeletnicire reînvăţată de oamenii din Argetoaia

În Argetoaia există și o asociație de apicultori înfiinţată în 2009. Cei 20 de membri fondatori sunt toţi din Argetoaia. „Am fost şcoliţi gratuit dintr-un proiect World Vision. Până în prezent, membrii asociaţiei au accesat sprijin european pentru dotarea cu material apicol (lăzi şi roiuri de albine), dar şi pentru schimburi de experienţă în Vâlcea şi Făget“, a declarat Dragoş Vânătoru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din Argetoaia, care a explicat că, în prezent, apicultorii din zonă intenţionează să obţină sprijin european pentru un centru de depozitare a mierii, astfel încât producătorii din zonă să poată negocia preţul de vânzare.
„În momentul de faţă ducem mierea la APICOLA sau la centrul de la Podari şi câteodată mai participăm la expoziții cu vânzare. Piaţa e cea care reglează preţul“, a adăugat Dragoş Vânătoru. Mierea de Argetoaia este fie de salcâm, fie polifloră (teiul e pe cale de dispariţie în zonă). E miere naturală şi, chiar dacă nu este certificată ca fiind ecologică, este ecologică (în zonele unde sunt amplasaţi stupii nu se erbicidează şi nu există surse de poluare industrială). Cu toate acestea, preţul cu care apicultorii vând mierea este de aproximativ 8-12 lei/kg.

Gorniştii din Leordoasa merg la înmormântări şi la colindat

Pe lângă fete care ţes la război, apicultori şi trei cruceri, în Argetoaia mai sunt şi câţiva „gornişti“, care alcătuiesc două formaţii. Aceştia locuiesc în satul Leordoasa şi, pentru a fi găsiți cu ușurință, și-au pus în fața porților plăcuțe pe care este inscripționată ocupația lor.
„Cântă la trompete sau goarne, cum le spunem noi. Pe timpuri, organizau baluri și mergeau la nunți. Din păcate, acum nu se mai duc decât la înmormântări. La nunți nu mai sunt chemați pentru că a dispărut obiceiul muzicanților cu trompete. Acum, lumea apelează la muzicanţi moderni, cu orgă. Gorniștii mai merg însă de sărbători cu Vicleiul, și el un obicei vechi, pe cale de cale de dispariție“, a explicat Mircea Beznă, care a precizat că ambele formaţii de gornişti sunt conduse de doi fraţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS