16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCine fură apa la Rânca?

Cine fură apa la Rânca?

Prefectul de Gorj, Vasile Liviu Andrei, un amator de distracţii pe pârtie, le pusese anul trecut gând rău celor care furau apă la Rânca pentru a-şi alimenta pensiunile şi cabanele. Reprezentantul guvernului în teritoriu a promis controale de anvergură la care ar fi trebuit să participe reprezentanţi ai Apele Române, ai administraţiilor locale din Novaci şi Baia de Fier, poliţişti sau comisari ai Gărzii Financiare. Prefectul Andrei a rămas doar cu intenția, pentru că până acum nu a fost descoperită nici măcar o urmă de hoţ de apă sau de branşament ilegal. În prezent, unele cabane au apă, iar altele nu. Disperarea celor care de aproape o săptămână nu au apă este cu atât mai mare cu cât nimeni nu poate sau nu vrea să ofere un răspuns plauzibil, mai ales că mult invocata secetă nu îi afectează decât pe unii proprietari de pensiuni şi cabane, în timp ce alţii nu au probleme din acest punct de vedere şi au apă cu presiune ridicată la robinete. De amintit că Primăria Novaci deţine la Rânca două bazine de apă, iar Primăria Baia de Fier, patru bazine de apă.

La unii da, la alţii ba

Interesant este că într-un perimetru nu mai mare de o sută de metri, unele pensiuni au apă, iar altele nu beneficiază de lichidul vital. De exemplu, la o cabană situată în apropiere de bazinele de apă ale Primăriei Novaci, există apă fără nici un fel de probleme. În mod paradoxal, la altă cabană, aflată la mai puţin de 50 de metri distanţă, nu este deloc apă curentă. Unul dintre cabanierii din Rânca a declarat că a fost nevoit să oprească hidroforul din cauză că de câteva zile nu a mai venit apă: „Este o situaţie pe care încercăm să o înţelegem şi nu putem. Am verificat ţevile să vedem dacă sunt dopuri de gheaţă şi nimic. În acelaşi perimetru, unii au şi alţii nu au. Unii sunt racordaţi la reţeaua care aparţine de Novaci, unde bazinele sunt aproape goale, şi alţii sunt legaţi la reţeaua deţinută de Baia de Fier. Nu ştiu cum la unii ajunge apa şi la alţii nu. Cineva o mai umbla la robinete, mai închide apa către anumite cabane. La altele este apă. Nu ştiu ce se întâmplă. Mai e şi seceta…“ a declarat unul dintre cabanierii din Rânca, sub protecţia anonimatului. Cert este că bazinele de apă ale Primăriei Novaci sunt aproape goale. Nimeni nu ştie de ce nu intră apă în acestea, mai ales că, oficial, o parte din apa din sursele Primăriei Baia de Fier este introdusă, în reţeaua administrată de Primăria Novaci. De ce, dacă e secetă, apa ajunge totuşi către zona pârtiilor deservite de tunurile de zăpadă? Aceste tunuri au fost oprite, în urma scandalului apărut din cauza lipsei apei. Autorităţile locale vor să verifice dacă omul de afaceri Vasile Mitroi a folosit pentru tunurile de zăpadă şi apă din reţea, în afara celei din sursa proprie. De asemenea, dacă există branşamente la reţeaua nouă de apă a Primăriei Baia de Fier, cum au fost acestea realizate, atâta timp cât lucrarea nu a fost finalizată?

Au „driblat“ seceta?

Toată lumea este de acord că seceta a influenţat în mod clar debitul apei. Această explicaţie a fost scoasă „în faţă“ de autorităţi, când au fost întrebate de ce sunt probleme cu alimentarea cu apă. Era plauzibilă o reducere a debitului şi chiar lipsa apei în weekend, când numărul de turişti creşte şi, deci, şi consumul de apă. Cu toate acestea, cu greu se poate înţelege de ce, în aceste condiţii – numărul mare de turişti şi seceta accentuată -, anumite pensiuni şi cabane nu au avut şi nu au nici un fel de probleme cu apa. Şi, mai mult decât atât, pentru unii, în ciuda secetei, a existat apă suficientă în Rânca pentru a ţine nopţi în şir în funcţiune tunurile de apă de la pârtia M1, în timp ce alţii nu aveau apă nici pentru a folosi WC-urile. De exemplu, la pensiunile şi cabanele de pe strada Gilort, din Rânca, apa la robinet nu este o problemă. Nici la pensiunile din zona Salvamont nu au fost până acum probleme cu alimentarea cu apă.

Există o explicaţie…

În Rânca se vorbeşte despre faptul că zeci de cabane sunt branşate direct la conducta de aducţiune a Primăriei Novaci. Culmea este că acest fapt e recunoscut chiar de autoritatea locală, prin vocea lui Gheorghe Oaie, şeful Serviciului Public din cadrul Primăriei Novaci, cel care se ocupă de administrarea reţelelor de apă în Novaci şi în Rânca. „Noi am mai încercat în timp să eliminăm pierderile din reţea. Când s-a făcut captarea, nu s-a gândit nimeni la ce amploare o să ia construcţia de cabane şi pensiuni şi la cât o să se dezvolte zona. Poate că nici nu mai face faţă actuala reţea. Mai sunt şi lunile de secetă accentuată… Nu a plouat, efectiv. Captarea este de suprafaţă. Mai este şi îngheţul. Problema e că pe segmentul de aducţiune s-au legat mai multe pensiuni şi cabane. Aşa a fost la început. Sunt vreo douăzeci şi ceva de cabane legate în aducţiune“, a declarat Gheorghe Oaie.
Alt element care merită amintit este acela că oamenii din Rânca se feresc să vorbească, în ciuda faptului că sunt afectaţi de lipsa apei, iar acest lucru ar putea să îi lase fără turişti. În disperare de cauză, au început să care cu bidoanele pentru a umple bazinele de stocare a apei, care trebuie să existe obligatoriu la orice spaţiu de cazare. Nu se mai pune în discuţie faptul că unii proprietari şi-au construit bazine mult mai mari pentru apă.

Viceprimarul Vasilache, deranjat de subiectul Rânca

Întrebat câte branşamente la reţeaua de apă există în Rânca pe domeniul montan deţinut de Primăria Baia de Fier, viceprimarul Laurenţiu Vasilache s-a arătat extrem de „sensibil“ şi chiar nemulţumit. „Lucrarea este în execuţie. Cum să fie branşamente, dacă nu e gata lucrarea? Dacă nu e făcută recepţia, nu pot încheia contracte de furnizare şi nu pot încasa. Totul e în execuţie. Cei de la Novaci au contracte. Noi avem o înţelegere cu cei de la Novaci să introducem apă de la noi în reţeaua lor şi ei se descurcă. Eu nu sunt calculator să ştiu câte construcţii sunt la Rânca pe partea deţinută de Baia de Fier. Nu pot să dau, aşa, cu suta. Tot ce pot să spun e că reţeaua de apă e finalizată în proporţie de 68%“, a declarat viceprimarul din Baia de Fier, Laurenţiu Vasilache. Am contactat din nou Primăria Baia de Fier pentru a obţine un punct de vedere referitor la numărul construcţiilor şi al braşamentelor la reţeaua de apă în zona deţinută la Rânca. Reprezentanţii Primăriei au solicitat GdS o adresă în baza Legii nr. 544 şi urmează să comunice răspunsul.

Câte construcţii? câte branşamente?

La rândul său, Ion Manta, viceprimarul din Novaci, a menţionat că în zona Rânca administrată de Primăria Novaci sunt construite sau în curs de realizare aproape 400 de clădiri. Cele mai multe sunt cabane. „Avem la Rânca, potrivit evidenţelor de la primărie, 224 de cabane de locuit, 53 de pensiuni şi circa 100 de construcţii în diferite faze de realizare“, a precizat viceprimarul oraşului Novaci. Cu toate acestea, şeful Serviciului Public din cadrul Primăriei Novaci, Gheorghe Oaie, a afirmat că în Rânca există doar 156 de branşamente la reţeaua de apă. „Noi, pe partea cu Novaciul, avem 156 de branşamente la reţeaua de apă. Nu ştim câte are Primăria Baia de Fier, că nu ţinem o evidenţă şi la dânşii. Consumul de apă se calculează la numărul de camere şi se plăteşte în pauşal. Pensiunile au un consum mai mare, cabanele un consum mai mic. Preţul la apă este de 1,10 lei pe metru cub, fără TVA“, a menţionat Gheorghe Oaie. În concluzie, în zona Rânca, pe suprafaţa de teren deţinută de Primăria Novaci există 377 de construcţii finalizate sau în curs de finalizare şi numai 156 de branşamente oficiale la reţeaua de apă.

E nevoie de verificări serioase

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că a cerut în ultima şedinţă a Comandamentului de iarnă o verificare amănunţită a branşamentelor la reţeaua de apă din Rânca. „Eu nu pot să îmi dau cu presupusul în legătură cu ce se întâmplă cu reţeaua de apă din Rânca. Explicaţia trebuie să o dea cei de la Serviciul Public din cadrul Primăriei Novaci. Dacă e nevoie de demisii, o să apară şi nişte demisii, dacă altfel nu se poate. Principala cauză a lipsei apei este seceta. E şi apă puţină, o mai fi îngheţat. Unii o mai opresc, alţii o ţin pornită să nu îngheţe. Sunt tot felul de situaţii. Eu am cerut la ultimul Comandament de iarnă să se facă o verificare pe toată reţeaua, să se vadă dacă sunt sau nu construcţii racordate ilegal. Până acum nu a primit nimeni vreun răspuns“, a declarat şeful Consiliului Judeţean Gorj.

La poliţie nimic, la Parchet nimic

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, la Poliţia Novaci nu a fost înregistrată nici o plângere sau sesizare care să vizeze furtul de apă în zona montană Rânca. De asemenea, nu a fost în verificări nici un dosar care să vizeze orice fel de infracţiune legată de reţeaua de apă din zona montană în discuţie. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci. „Chiar eu mă ocup de zona Rânca şi nici anul acesta, nici anul trecut nu am avut vreun dosar care să vizeze vreo infracţiune legată de reţeaua de apă de la Rânca. Şi nici la poliţie nu au fost pentru că ar fi venit să ia numărul unic de dosar de la noi. Aşa, la nivel de zvon, am mai auzit diferite lucruri legate de apă: cu oprirea sau alte discuţii, dar nu am primit nimic concret. Nu a fost înregistrată nici o sesizare de la nimeni“, a precizat procurorul Dumitru Dobre, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS