10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProtestul continuă la Slatina

Protestul continuă la Slatina

Aproximativ 600 de slătineni s-au strâns aseară în fața prefecturii ca să protesteze împotriva regimului Băsescu. Și în cea de-a cincea zi de proteste oamenii au venit cu pancarte pe care erau scrise lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale, cu portrete ale lui Traian Băsescu şi cu drapele. Membrii Confederaţiei Naţionale „Cartel Alfa“ au declarat că sunt alături de toţi protestatarii din ţară. „Cerem de urgenţă demisia guvernului Boc, care ne-a persecutat atâta timp, iar acum ei cer dialog social. Atunci când a fost negociat Codul Muncii până la patru dimineaţa cu sindicaliştii, după ce au terminat, au venit tot cu o lege modificată de ei. Nu se mai poate aşa! Cerem demisia!“, a declarat Constantin Boerescu, preşedintele Cartel Alfa Olt. „Ne-aţi minţit atâţia ani, suntem tineri, nu golani!“, „Jos Guvernul!“, „Jos PDL!“, „Jos Mafia!“ au fost și mesajele protestatarilor. Oamenii vor să aibă un trai mai bun şi spun că un salariu de 700 de lei nu le ajunge pentru a-și achita datoriile. Ei susțin că vor veni în centrul oraşului pentru a-şi manifesta nemulţumirile până când guvernul şi actualul preşedinte al ţării vor demisiona. Protestatarii au intonat cântece patriotice difuzate de o staţie de amplificare. Jandarmii au asigurat respectarea ordinii pe durata mitingului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS