20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalApă mai scumpă în Severin

Apă mai scumpă în Severin

Preţul apei în Drobeta Turnu Severin se va majora cu 10 procente. Vestea a fost dată chiar de societatea de apă-canal, care a primit deja avizul favorabil de la ANRSC, următorul pas fiind înaintarea documentaţiei Consiliului Local Severin pentru aprobare. Preţul apei potabile va creşte în Drobeta Turnu Severin de la 3,4 lei/ mc la 3,81 lei/ mc (inclusiv TVA). Reprezentanţii societăţii de distribuţie a apei potabile din Turnu Severin susţin că preţul nu a mai fost majorat din 2009, iar creşterea este dictată de inflaţie, majorarea preţului la energia electrică, dar şi de faptul că există mai multe angajamente într-un memorandum de finanţare încheiat cu Uniunea Europeană. „Există intenţia de majorare a preţului la apă, având în vedere angajamentele din memorandumul de finanţare cu Uniunea Europeană şi, totodată, având în vedere evoluţia preţurilor pe piaţa naţională, la energia electrică, la materii şi materiale şi, practic, va trebui adăugat şi indicele de inflaţie“, a declarat Ilie Pisoi, directorul general al societăţii. Preţul apei se va majora nu numai în Drobeta Turnu Severin, ci şi în localităţile din Mehedinţi care au încheiate contracte cu operatorul de apă, SECOM SA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS