15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEmoţii pentru elevii doljeni, la început de an şcolar

Emoţii pentru elevii doljeni, la început de an şcolar

Ieri a fost o zi plină de emoţii pentru elevi şi preşcolari. Dintre aceştia, cei mai copleşiţi de eveniment au fost însă cei 6.100 de boboci.

Anul şcolar 2011-2012 a început, în Dolj, cu două mari premiere. Prima a fost legată de faptul că în deschiderea manifestărilor prilejuite de începerea şcolii s-a cântat Imnul naţional. În plus, de la festivităţi au lipsit parlamentarii şi deputaţii. Prezenţi la manifestări, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj au subliniat importanţa seriozităţii în şcoală. „Sperăm că va fi un an şcolar sub semnul seriozităţii şi al implicării tuturor partenerilor educaţionali în scopul obţinerii performanţei“, a declarat Mihaela Moţăţeanu, inspectorul general al ISJ Dolj. De asemenea, s-a pus accentul pe schimbările care vor surveni în învăţământ în anul următor. „De anul acesta, ministerul a hotărât să adopte câteva măsuri care să readucă şcoala pe făgaşul pe care a fost şi să fie locul unde obţinem succese şi facem performanţă, dar, mai ales, locul în care facem educaţie şi în care copiii noştri sunt în siguranţă. Anul acesta ne îndreptăm spre două obiective majore – scăderea absenteismului şi asigurarea siguranţei în spaţiul şcolar. Pentru a reuşi acest lucru avem nevoie atât de părinţi, cât şi de comunitate şi instituţiile statului“, a declarat Alexandru Gâdăr, inspector şcolar adjunct al ISJ Dolj.

În Dolj, 6.100 de elevi au început clasa I

Îmbrăcaţi frumos, unii în uniforme alb-albastre, alţii în uniforme personalizate în modele şi culori fistichii, prichindeii de clasa I au venit la şcoală însoţiţi de părinţi şi/sau bunici şi s-au îndreptat cu emoţie spre sălile de clasă. „Ce mă bucur că e prima zi de şcoală! De-abia aştept s-o văd pe doamna, dar și pe colegi. Dar nu stăm mult… Nu-i aşa că ai uitat să-mi iei apa?“, i-a spus o şcolăriţă, mamei sale, cu inocenţa specifică vârstei. Cu buchete în mână, o dată ajunşi în clasă, cei mai mulţi dintre micuții de clasa I s-au aşezat în băncile din spate şi au încercat mai tot timpul să întâlnească privirea însoţitorilor. „Mami, să nu mă laşi singur!“, i-a şoptit, disperat, un alt prichindel, mamei sale. Totuşi, printre cei prezenţi erau şi câţiva mai curajoşi care, în încercarea de a dovedi că au încredere în ei, s-au aşezat încă de la început în băncile din faţă şi au încercat să scape de atenţia copleşitoare a părinţilor. „Ştiu ce am de făcut. Să fiu cuminte, să o ascult pe doamna şi să mă port frumos cu colegii“, a spus un alt elev, care nu voia în ruptul capului să fie însoţit de părinţi în clasă.

A fi elev este o mare responsabilitate

Indiferent că erau mai mult sau mai puţin timizi, însoţiţi sau neînsoţiţi, elevii de clasa I au avut parte de o serie de surprize în prima zi de școală – au fost primiţi în clase special decorate pentru ei cu desene, baloane şi flori, au avut parte de spectacole puse în scenă de colegi mai mari, au cântat şi au aflat despre premiile şi performanţele colegilor care tocmai au terminat ciclul primar. Mai mult decât atât, au primit sfaturi de la cei din jur. „Aş vrea să vă reamintesc că a fi elevi la Colegiul Naţional (CN) «Carol I» înseamnă nu doar mândria de a studia la unul dintre cele mai bune colegii din România, ci şi o mare responsabilitate – aceea de a duce cu succes mai departe tradiţia şi performanţa într-o manieră specifică marilor câştigători“, le-a spus Denisa Dumitrescu, preşedinta Consiliului Elevilor de la CN „Carol I“ celor prezenţi la manifestările de deschidere a anului şcolar 2011-2012. Un mesaj similar le-a transmis şi directorul colegiului. „Dragilor, vă promit un singur lucru: o să fiţi mândri că aţi absolvit acest colegiu! De asemenea, o să fiţi respectaţi că aţi absolvit acest colegiu! Pentru acest lucru, va trebui însă să învăţaţi“, le-a spus Dănuţ Mic, directorul CN „Carol I“, celor prezenţi. Micuţii au fost sfătuiţi şi de învăţătoare. „Aici va fi a doua familie a voastră, cu fraţi, surori, o mamă nouă. Mă aştept să fiţi cei mai buni în tot ceea ce faceţi şi să aveţi curaj şi încredere în voi pentru că, dacă aveţi încredere, puteţi trece peste orice“, s-a adresat elevilor Laura Zaharia, învăţătoare la CN „Elena Cuza“.

Ce au declarat bobocii în prima zi de şcoală 

Emoţionaţi, elevii de clasa I de la CN „Elena Cuza“ au vorbit despre prima lor zi de şcoală.

Toma Elena Teodora: „Prima zi de şcoală este foarte frumoasă. Mi-a plăcut totul, dar, mai ales, doamna învăţătoare. Pentru anul acesta mi-am propus să fiu cea mai bună şi să învăţ. Ştiu deja să citesc şi mai ştiu să fac calcule, de exemplu. Nu ştiu încă tabla înmulţirii, dar o să o învăţ“.

Diana Andreea Oţel: „Colegii mi-au plăcut cel mai mult, dar şi doamna. Şi mi-a mai plăcut că am cântat împreună un cântec cu un vapor. Am avut multe emoţii pentru ziua asta. Am venit hotărâtă să învăţ mult. Vreau să iau premii şi la şcoală, şi la concursuri“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS