15.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDemiteri la spital după moartea Ralucăi?

Demiteri la spital după moartea Ralucăi?

Consiliul Judeţean Gorj, administratorul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, a primit raportul întocmit de o Comisie de control a Ministerului Sănătăţii, în urma morţii tinerei Raluca Tulic, de 17 ani. Conducerea instituţiei declară că raportul a fost predat Oficiului Juridic pentru a fi studiat, însă în condiţiile actualei legi, consiliul judeţean nu poate aplica sancţiuni asupra personalului medical. Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că îi va solicita doctorului Gheorghe Neaţă, directorul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, să dispună sancţiuni pentru cei care au avut legătură cu cazul tinerei care a ajuns la unitatea medicală sănătoasă şi a murit din cauza modului defectuos în care a acţionat personalul medical, şi nu numai. Raportul de control subliniază mai multe nereguli constatate în urma verificării, începând de la nerespectarea protocoalelor specifice, la aparatură cu deficienţe sau nerespectarea anumitor proceduri în ceea ce priveşte investigarea pacientei.

Vine şi demisia

Ion Călinoiu nu a putut preciza când vor fi luate măsuri împotriva celor vinovaţi. Cert este că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj este în derulare o anchetă, la fel şi la Colegiul Medicilor din Gorj. Având în vedere că directorul Gheorghe Neaţă va fi cel însărcinat să se ocupe de aplicarea sancţiunilor, cel pasibil de demitere sau demisie este directorul medical al Spitalului Judeţean, respectiv doctorul Constantin Pălivan. „În raport se vorbeşte de faptul că Ambulatoriul nu era asigurat de toţi medicii, că nu s-a ţinut Consiliul Medical pentru ca personalul medical responsabil să fie informat în legătură cu procedurile şi protocoalele. Mai este şi problema dotărilor, dar noi am făcut mereu adrese pentru a primi fonduri. Toate se leagă de lipsa fondurilor. Sigur că ar fi normal ca aceste demisii să vină de la cei implicaţi. Trebuie să vină. Legea ne-a dat toate atribuţiile, dar nu putem aplica sancţiuni. Conducerea spitalului trebuie să vină cu ceva rezultate în acest sens. Noi am comandat de trei luni un studiu privind Spitalul Judeţean: funcţionare, dotări, gradul de ocupare a paturilor şi aşa mai departe. Putem să luăm unele decizii după ce consultăm acest studiu“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII