15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMititelu a pierdut „U“ Craiova

Mititelu a pierdut „U“ Craiova

Adrian Mititelu a pierdut dreptul de administrare a Fotbal Club U Craiova SA, după ce firma a reintrat în faliment. Tribunalul Braşov a numit ca administrator provizoriu al firmei Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), societate care s-a mai ocupat de falimente în sport. În portofoliul acesteia s-au mai numărat Fotbal Club Oradea SA, Fotbal Club Rapid SA, precum şi Clubul Sportiv Fotbal Club Universitatea din Cluj-Napoca. De asemenea, în portofoliul CITR se mai regăsesc nume sonore din România, cum ar fi Leonardo, Diverta, TCE Logistică, Fortus Iaşi, Ultex Ţăndărei etc. Recent, Tribunalul Braşov a respins cererea de suspendare a judecăţii, făcută de Fotbal Club U Craiova SA. Practic, casa de insolvenţă menţionată se va ocupa de administrarea a ceea ce a mai rămas din clubul de fotbal craiovean.
Pe 8 august, Fotbal Club U Craiova SA a depus la Tribunalul Dolj o cerere de suspendare provizorie a executării sentinţei de faliment, solicitare care a fost respinsă de instanţă pe 11 august, fără drept de apel. Practic, societatea care administra clubul de fotbal se îndreaptă spre lichidare. Din club nu a mai rămas nimic: societatea care îl administra se lichidează, jucătorii au plecat, baza de antrenament şi stadionul „Ion Oblemenco“ au alte destinaţii. Din brand local, „U“ Craiova a ajuns doar o marcă înregistrată la OSIM, sub titulatura „FC Universitatea Craiova“, de către Liana-Gabriela Mititelu şi Gigi-Adrian Mititelu, copiii lui Adrian Mititelu. Lichidatorii „U“ Craiova vor valorifica activele societăţii pentru acoperirea datoriilor de la masa credală. Dacă datoriile nu sunt acoperite, ei se pot îndrepta împotriva acţionarilor şi administratorilor. Cum Liana-Gabriela şi Gigi-Adrian sunt acţionari la „U“ Craiova, ei ar putea pierde marca „Universitatea“, dacă până atunci Universitatea din Craiova nu va da în judecată OSIM pentru înregistrarea acestei mărci.  Recuperarea mărcii „Universitatea“ de la familia Mititelu nu este decât o variantă, pentru că autorităţile locale sau investitorii au la îndemână o soluţie mai simplă: denumirea „Fotbal Club Universitatea Craiova“ este încă neînregistrată la OSIM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

58 COMENTARII