14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVoluntari din Olt, în tabără de ecologie

Voluntari din Olt, în tabără de ecologie

Elevele Mariana Diana Sandu, de la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“, şi Diana Raicu, de la Colegiul Tehnic Metalurgic  din Slatina – ambele în clasa a XII-a -, şi studenta Elena Corina Predeanu, de la Manchester Business School din Anglia, participă, în perioada 8 – 14 august, ca voluntari de mediu la tabăra de ecologie organizată în Braşov de Asociaţia pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului Feed-Back. Această asociaţie, prin proiectul „Programul Naţional de Educaţie Ecologică ACTIV“ şi prin Programul vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat sprijinul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu, cât şi pe cel al Colegiului Director al Corpului Voluntarilor de Mediu în mediatizarea şi selectarea a trei voluntari, elevi de liceu sau studenţi, din fiecare judeţ, pentru a participa la taberele de ecologie din cadrul proiectului. Participanţii vor avea asigurate cheltuielile de transport, cazare, masă şi instruire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS