12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimarul din Cârna rămâne în arest

Primarul din Cârna rămâne în arest

Tribunalul Dolj a respins ieri două recursuri formulate de Cornel Andrei, edilul din comuna Cârna, judecat pentru abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, uz de fals şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată

Judecătoria Segarcea a dispus pe 4 august menţinerea arestului preventiv al inculpatului, iar o zi mai târziu, aceeaşi instanţă i-a respins primarului o cerere de eliberare sub control judiciar. Ambele hotărâri au fost atacate cu recurs, care s-a judecat ieri la Tribunalul Dolj.
Primarul Cornel Andrei este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea că a încheiat mai multe contracte pentru executarea unor lucrări publice fără a respecta procedurile privind achiziţiile publice şi organizarea de licitaţii. Numai în primele cinci luni de mandat, în anul 2008, primarul Andrei ar fi încheiat contracte pentru repararea şi întreţinerea drumurilor comunale, pentru reabilitarea garajului şi a magaziei primăriei, demolarea unei şcoli generale, colectarea deşeurilor şi achiziţionarea de ornamente electrice pentru sărbătorile de iarnă, toate fără licitaţii. Ulterior, în 2009, edilul a mai încheiat două contracte prin atribuire directă – unul pentru ridicarea unei baze sportive şi celălalt pentru alimentarea cu apă a comunei. Anchetatorii au precizat că, în acest fel, primarul din Cârna a produs un prejudiciu total de 367.000 de lei.
„Sub pretextul efectuării unor lucrări spre binele comunităţii locale, primarul a încheiat contracte cu anumite firme preferate, pentru a da o aparenţă legală folosirii unor bani publici, fără ca mare parte din lucrări să se justifice din punct de vedere al necesităţii şi oportunităţii lor – de exemplu, la garaj s-a executat termosistem la pereţi“, au precizat procurorii în rechizitoriu.

A semnat ca primarul

Ieri, edilul şi avocata sa au susţinut în faţa judecătorilor de la Tribunalul Dolj că nu se mai justifică arestarea sa, putând fi judecat de acum înainte şi în stare de libertate.
Avocata inculpatului a precizat că, deşi opinia judecătorilor din Segarcea este alta, clientul său nu urmăreşte să influenţeze martorii, care sunt funcţionari ai Primăriei Cârna, ci îi este „numai teamă ca martorii să nu mintă“. Judecătoria Segarcea a reţinut şi că edilul a făcut o şedinţă cu funcţionarii primăriei pentru a-i influenţa, însă avocata acestuia a susţinut că numai i-a întrebat dacă „i-a influenţat să-şi exercite atribuţiile de serviciu“. În final, apărătoarea edilului a spus că primarul a semnat ca… primarul şi trebuie ţinut cont de faptul că secretara şi contabila primăriei aveau atribuţii pe linie financiară.
De partea cealaltă, procurorul a susţinut că apărarea inculpatului nu a explicat dacă şi cum s-au modificat temeiurile pentru care primarul a fost arestat preventiv, dar şi că există posibilitatea ca martorii să fie influenţaţi de inculpat.
Cornel Andrei a luat cuvântul şi a spus că este nevinovat şi că a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele cerute de aceştia. Primarul a susţinut că are o familie desăvârşită, a terminat de curând masterul, nu reprezintă un pericol social şi are un apartament în Craiova, acestea fiind motive pentru care instanţa poate dispune obligarea să nu părăsească municipiul Craiova, de unde nu poate influenţa martorii. În încheiere, primarul a spus mai mult şoptit: „Sunt 1.200 de hectare de luciu de apă în comuna Cârna, sunt interese foarte mari acolo. Atât am avut de spus“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU