9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIPJ Mehedinţi, dator la Medicina Legală

IPJ Mehedinţi, dator la Medicina Legală

Medicii legişti din Drobeta Turnu Severin nu mai vor să elibereze poliţiştilor nici un raport la cazurile de agresiune, moarte suspectă şi crime, din cauză că Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi (IPJ) are datorii de peste 100.000 de lei la Serviciul de Medicină Legală. Singurele informaţii pe care poliţiştii le primesc totuşi de la legişti sunt doar nişte concluzii care ţin locul rapoartelor necesare pentru probarea faptelor.
Suma de peste 100.000 de lei reprezintă contravaloarea serviciilor Medicinei Legale pe expertizele care se fac în cazul vătămărilor corporale, fie că sunt în urma unor agresiuni ori a unor accidente rutiere, a expertizelor psihiatrice sau expertizelor făcute la persoanele tâlhărite, violate sau în cazurile de ultraj.
IPJ Mehedinţi a plătit în urmă cu două luni doar datoriile acumulate până în decembrie 2010, iar pe anul 2011 nu s-a achitat nici un ban.
Poliţia spune că aşteaptă rectificarea de buget pentru a achita facturile acumulate de la începutul anului. Datoria cea mai mare provine de la autopsiile făcute în cazurile de morţi suspecte.
Costul pentru o autopsie medico-legală este de 302 lei, autopsia cadavrelor putrefiate/scheletizate costă 390 de lei, deplasarea la faţa locului a echipei medico-legale, cercetarea şi examinarea cadavrelor – 143 de lei, transportul cadavrelor din morgile spitalelor sau de la locul faptei pentru autopsierea medico-legală – 74 de lei, examenul medico-legal al cadavrelor cu identitate necunoscută şi întocmirea dosarului de identificare, inclusiv foto, costă 302 lei.
Există situaţii în care persoanele implicate sunt cele care plătesc serviciile legiştilor, însă aici este vorba despre costuri mai mici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU