14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLa un pas de moarte

La un pas de moarte

Patru tineri din comuna Balta Verde, judeţul Mehedinţi, pot considera că s-au născut a doua oară, după ce maşina cu care se plimbau s-a lovit frontal de un copac de pe marginea străzii. În urma impactului, şoferul şi pasagerul din faţă au rămas încarceraţi, iar ceilalţi doi din spate au fost aruncaţi din autoturism.
Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe DN 64, la ieşire din comuna Gogoşu.
Prin serviciul de urgenţă 112 au fost solicitate patru ambulanţe, două echipe de la Descarcerare şi o echipă SMURD.
„Intervenţia a fost foarte dificilă, deoarece maşina s-a lovit frontal de un copac de pe marginea străzii, iar în interior se aflau încarceraţi doi tineri. A fost nevoie să decopertăm autoturismul şi să îl tăiem pe jumătate pentru a scoate victimele, care erau conştiente. Intervenţia s-a încheiat cu succes şi i-am predat pe toţi cei patru tineri colegilor de la ambulanţă“, a declarat Alexandru Preda, şef operaţiunea de descarcerare.
Accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive, acul kilometrajului blocându-se pe bord la 120 km la oră. Cei patru tineri au scăpat cu viaţă, suferind mai multe fracturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS