9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDezastru la Examenul de titularizare

Dezastru la Examenul de titularizare

În Mehedinţi, pentru 24 de posturi titularizabile disponibile s-au înscris 855 de persoane. La examen s-au prezentat doar 467 de cadre didactice. 141 au ieşit imediat din săli, după ce au văzut subiectele. Cele mai multe posturi sunt în mediul rural. Potrivit reprezentanţilor ISJ Mehedinţi, cea mai mare „bătălie“ s-a dat pentru catedra de educaţie fizică şi sport, unde au fost peste 50 de candidaţi pe loc. Examenul s-a ţinut la Colegiul Naţional „Traian“ şi Colegiul Tehnic „Decebal“ din Drobeta Turnu Severin şi a fost monitorizat cu camere de supraveghere, care au fost folosite şi pentru examenul de bacalaureat. Dascălii nu au părut prea încântaţi de subiecte. „A fost foarte greu. Asta este, am preferat să ies din sală decât să stau să mă uit pe pereţi. Mai bine mă pregătesc pentru anul viitor. Este a treia oară când susţin examenul, dar cred că o să fie din ce în ce mai greu“, a spus o profesoară. Rezultatele finale se vor afişa pe 18 iulie, după ora 17.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS