9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIncendiu devastator

Incendiu devastator

Mai multe hectare de vegetaţie uscată, şase gospodării şi câteva animale au ars într-un incendiu izbucnit, luni seară, la marginea municipiului Drobeta Turnu Severin.
Focul a pornit din senin, poate din cauza temperaturilor ridicate, sau, dacă ar fi să dăm crezare victimelor incendiului, a fost pus de o mână criminală condusă de o minte diabolică ce urmăreşte să-i forţeze pe proprietari să-şi vândă casele.
„La început a ieşit doar fum, dar în zece minute flăcările ajunseseră la case. Am sunat la pompieri de trei ori şi am cerut ajutor, dar au venit după o jumătate de oră, când noi stinseserăm o parte din incendiu. Nu am putut să stingem la adăpostul de animale, au ars săracele capre de vii! Nu am putut să intrăm să le scoatem afară. Prea târziu au venit pompierii“, a spus o femeie.

Nu au ştiut cât de mare era incendiul

Într-un târziu, după ce focul s-a oprit chiar la intrările caselor, când nu mai era nimic de ars, au sosit şi pompierii, care s-au scuzat că nu au ştiut cât de mare era incendiul.
„Iniţial, am fost anunţaţi despre un banal incendiu de vegetaţie, nu am ştiut cât este de grav. Am intervenit la început doar cu o autospecială cu apă şi spumă, însă situaţia era mai gravă de atât. Ulterior, Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă şi 22 de pompieri, însă, din cauza vântului puternic, incendiul s-a propagat la gospodăriile populaţiei din zonă, fiind afectate şase proprietăţi. Flăcările au făcut scrum zece animale, grajdul lor, un utilaj agricol, circa 120 de metri lineari gard din lemn, 50 de pomi fructiferi, 50 de buşteni de viţă de vie, circa 3 metri cubi de lemn de foc şi vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de circa şase hectare. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost focul utilizat în spaţii deschise“, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt la ISU „Drobeta“.

Pompierii, acuzaţi

Oamenii afectaţi de incendiu spun că sunt victimele unei mâini criminale, iar pompierii aproape i-au lăsat să moară de vii. „Nu este prima dată când trecem prin aşa ceva. Aici este vorba despre o mână criminală şi, din păcate, poliţia nu ne crede, nu face nimeni nimic. Mi-au ars caprele, lemnele de foc pentru la iarnă, gardul, tot. Am reuşit să salvăm doar casele. Nu este posibil aşa ceva! Ne este frică să mai stăm aici din cauza unora care ne presează să vindem, dar nu voi face niciodată aşa ceva!“, a spus Mitea Măneanu, proprietar păgubit.
Poliţia a format un cerc de suspecţi ce vor fi audiaţi cu privire la incendiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS