„Cum ne construim duşmanul“, de Umberto Eco, Ed. Polirom

Volumul „Cum ne construim duşmanul“, apărut anul acesta în traducerea Ştefaniei Mincu în cadrul colecţiei „Plural“ a Editurii Polirom, este o lucrare de interes pentru iubitorii de eseistică. Acest volum vine după succesul din 2010 al lui Umberto Eco, „Cimitirul din Praga“, un roman cutremurător despre aspectele unei politici trecute sub tăcere.
Pentru a se putea defini, o societate are nevoie de un duşman care să fie complet diferit de ea. O dovedesc regimurile rasiste, în frunte cu naziştii şi fasciştii, care şi-au inventat un inamic monstruos, folosindu-se de argumente intolerabile. O dovedesc, de asemenea, astăzi, societăţile ce urmăresc să obţină consensul general prin găsirea unui duşman în imigranţi. Problema duşmanului colectiv a devenit un subiect predilect al lui Umberto Eco şi face obiectul primeia dintre scrierile reunite în acest volum. Angajate sau pline de umor, celelalte texte ne oferă subtile analize pe teme ca absolutul, astronomiile imaginare, tezaurele catedralelor, insulele pierdute, destinul literar al lui James Joyce în epoca fascistă sau chiar WikiLeaks. Din cuprins reamintim: „Absolut şi relativ“, „Flacăra e frumoasă“, „În căutarea comorilor“, „Delicii fermentate“, „Embrionii afară din Paradis“, „Grupul 63, după patruzeci de ani“, „Hugo, hélas! Poetica excesului“, „Câte bordeie, atâtea obiceie“, „Eu sunt Edmond Dantès!“ sau „Ulise ne mai lipsea…“.