7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCinci sinucideri în şapte zile

Cinci sinucideri în şapte zile

Numărul sinuciderilor a crescut alarmant în ultima vreme, în special în rândul adolescenţilor, astfel că specialiştii îi sfătuiesc pe părinţi să fie mai atenţi la problemele şi nevoile copiilor lor şi să apeleze la medici dacă simt că micuţii au nevoie de ajutor

În judeţul Gorj au avut loc, în şapte zile, cinci sinucideri, cei mai mulţi dintre cei care au ales să-şi încheie astfel socotelile cu viaţa fiind la vârsta adolescenţei. Ultimul caz, cel al sinuciderii lui Mihai Zahariuc, elevul de 16 ani care a copiat gestul Ralucăi Drăguşin, a şocat opinia publică, mai ales că băiatul nu a lăsat nici un bilet prin care să-şi explice gestul. În clasa unde a învăţat Mihai, colegii au aprins o lumânare şi au adus flori în memoria băiatului pe care îl ştiau vesel şi fără gânduri suicidare. Nici acum, după aflarea rezultatului necropsiei, tatăl şi colegii lui Mihai nu vor să recunoască suicidul. „Nu cred că s-a sinucis. Locul lui a rămas gol, la fel ca şi sufletele noastre. Mihai era vesel, niciodată nu s-a plâns că avea probleme, considera sinuciderea o prostie“, a spus Adrian Goga, coleg de clasă şi prieten al lui Mihai Zahariuc. Nici diriginta copilului nu a observat vreodată semne că acesta ar fi avut probleme. „Avea un comportament adecvat, era un elev cu mult bun-simţ. Nu ştiu ce a fost în mintea lui… Avea un nivel intelectual normal“, a afirmat diriginta elevului, Lelia Olaru. Astăzi Mihai va fi înmormântat.

Părinţii trebuie să fie atenţi la problemele copiilor

Psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să fie atenţi la problemele şi doleanţele copiilor lor, să le arate iubire şi sprijin, renunţând la critici distructive şi certuri. „Sinuciderea nu e niciodată o soluţie. Dimpotrivă, provoacă suferinţă celor care rămân în urmă. Indiferent de probleme, nu trebuie să renunţăm la viaţă. Dacă avem greutăţi, trebuie să ne deschidem sufletul, să căutăm soluţii, chiar dacă pare greu. Viaţa trebuie preţuită, răul vine şi trece. Sinuciderea nu este o soluţie, este un sfârşit, un drum pe care nu trebuie să mergem“, a spus psihologul Maria Tomescu.
„Vârsta ne indică faptul că există o anumită stare emoţională negativă prezentă la anumiţi tineri. Este posibil ca sinuciderea băiatului de 16 ani să fie un act de imitaţie, dar s-a produs numai pe fondul unor probleme preexistente emoţional. Aş vrea să atrag atenţia părinţilor care sunt direct implicaţi în procesul educaţional, la fel ca şi profesorii: atunci când un adolescent anunţă că vrea să se sinucidă, ei trebuie să acţioneze cu toată seriozitatea şi să apeleze la medicii de specialitate. În primele două etape, depresia poate fi tratată. Când se ajunge în etapa a treia, se produce actul de suicid. Întâi se caută motivaţie, apoi mijlocul şi în a treia fază, aşa cum ni se spune nouă, legiştilor, se produce inevitabilul“, a declarat Claudia Beldean, şefa Serviciului de Medicină Legală Gorj.

Tentativele de suicid şi mediatizarea

Mediatizarea excesivă şi părinţii care nu sunt atenţi la nevoile copiilor sunt de vină în cazul sinuciderilor, potrivit psihologilor. Psihologul Maria Tomescu a spus că intenţiile sinucigaşe ale adolescenţilor pot fi oprite dacă părinţii discută cu ei despre problemele pe care le au sau dacă sunt atenţi la comportamentul acestora. „Mediatizarea excesivă nu face bine. De vină sunt şi părinţii, care ar trebui să fie mai atenţi cu copiii lor, mai ales dacă aceştia au o personalitate vulnerabilă. Dacă vedem că un copil are probleme, el trebuie dus la un medic specialist, la un psiholog sau psihiatru“, a explicat Maria Tomescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII