Craioviţa, Brazda lui Novac, Rovine, Lăpuş, Corniţoiu. De unde vin numele acestor cartiere?
Toate zonele din Craiova de azi au un nume. Locuitorii din fiecare regiune a oraşului ştiu bine de tot care e limita cartierului. Şi mereu îi spun pe nume. Însă, care e povestea lor?
Se spune că zonele acestui oraş erau numite după biserici, după boieri sau neguţători importanţi, ce aveau case sau afaceri prin apropiere, şi rareori după vreo zi cu însemnătate din acele vremuri.
Să le spunem, pe rând, poveştile. Unele sunt denumiri vechi de peste 200 de ani, câteva sunt cunoscute şi astăzi, iar altele s-au pierdut în negura timpului şi a vremurilor care se schimbă.
De la Brazdă…
Brazda însă a rămas. Ea este o denumire veche sub care „este cunoscută o bună parte a oraşului nostru către N-E, în special porţiunea dintre strada Amaradia şi Sfântul Gheorghe Nou“. Era un drum vechi, un val roman, constatat de cercetările istorice, care începea aproape de Dunăre, de la Severin, şi trecea în oraşul nostru prin partea de N-E. Această zonă a fost numită „brazda lui Novac“ sau „brazda împărătească“, „pe care ar fi tras-o Ler Împărat când a trecut cu oastea sa de la apus către răsărit la Ierusalim“.
De mahalaua Berendei nu mai ştie nimeni din Bănie. Ea a existat demult, pe la mijlocul secolului XVIII, între străzile Justiţiei, Cuza-Vodă până la Hagi-Enuş, Ştirbei Vodă şi Buzeşti. Numele îi venea de la marele om Berendei, ce avea casa boierească prin partea locului. Mai târziu, ea se va fi numit mahalaua lui Sfeti Nicolae, a Gănescului şi, în cele din urmă, a Episcopiei.
Podbaniţa este denumirea veche a zonei Sineasca, pe care o găsim în acte până la 1870-1875, când numele i-a fost înlocuit cu cel al Bălaşei Sineasca, donatoarea din 1870 a locului pe care s-a format marele cimitir din acea parte.
Când spui „Belivacă“, numai la un cartier nu te poţi gândi. Însă, exact asta era, şi numele îl purta cu mândrie de la ctitorul Bisericii „Sf. Nicolae“ din strada Amaradia, Hristea Belivacă. El însuşi locuia la capătul străzii Amaradia, intersectată cu strada Sineasca (unde erau casele General Dr. Dima Georgescu). Astfel, între acele străzi se ştia bine că era mahalaua lui Belivacă. În ceea ce-l priveşte pe Hristea, nu era numai ctitor de biserică, ci şi un bogat neguţător de seamă de la sfârşitul sec. XVIII. Vindea vite, piei, avea moşii şi zalha-na pentru tăiatul vitelor la casa Geblescu din str. Petre Rareş.
…la Chiţărănoaia
Către drumul Calafatului şi înspre Parcul „Bibescu“, se întindea mahalaua Bogdan, unde se spunea că locuia „calicimea“ şi-şi făceau veacul oamenii săraci. Numele ei vine de la fântâna lui Bogdan, care a existat mai mult de un secol la marginea oraşului. Ea a fost distrusă de Administraţia Comunală în 1910-1911, odată cu introducerea apei de la Gioroc în oraş, iar pe locul ei s-a făcut scuarul de la intrarea Parcului „Romanescu“, unde era aşezat monumentul Regelui Carol I.
Partea „cea mai extremă, de Nord a oraşului“, cu întindere foarte mare, era şi încă este Craioviţa. Este menţionată într-o scrisoare a lui Constantin Basarab Brâncoveanu din 20 februarie 1707, în care el stabilea un schimb între moşia lui, Craioviţa, cu cea a Mănăstirei Hurezului, Belciugatul. Alte voci cred că balta Craioviţei era un lac imens, ce acoperea exact zona amintită a oraşului, şi astfel a luat numele ei.
Mahalaua Chiţărănoaia sau a lui Popa Anghel cuprindea „foarte multe strade ale Craiovei cele noui“, un cunoscut arondisment fiscal şi o mare suburbie. Pentru prima dată, ea a fost menţionată în 1761, la 5 mai, cu referire la un bătrân de 77 de ani, Popa Anghel, după care fusese numită zona. Peste câţiva zeci de ani, ea ia numele Chiţărănoaia sau Chiţăra-Nouă, după cum apare în statistica Craiovei din anul 1838. Mai există o posibilitate ca ea să fie numită după un oarecare Chiţoran, ce avea o moară pe apa Jiului.
E important să ştim de unde venim noi. Însă, la fel de important este să avem idee de locul în care trăim, care i-a fost povestea şi să răscolim, pe cât putem, vechile însemnări în căutarea lor.
