Sorin Ovidiu Vântu a fost reţinut aseară pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General, alături de Ion Ilie Cezar, pentru infracţiunile de şantaj şi ameninţare, după ce managerul Realitatea TV, Sebastian Ghiţă, a depus plângere împotriva lui la începutul acestei luni. „Inculpatul a recurs la ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de protecţie. În perioada martie – aprilie 2011, sub ameninţarea denunţării unilaterale a unui contract de consultanţă şi management, Sorin Ovidiu Vântu a pretins părţii vătămate, G.S., suma de 150.000 de euro. În situaţia neconformării acestei cerinţe, partea vătămată ar fi pierdut sume importante de bani“, se arată într-un comunicat al Parchetului. Potrivit plângerii de la Parchet, „Vântu l-a ameninţat pe Ghiţă că-l gazează, îi omoară familia şi-l îngroapă pe dealurile Moldovei“. Tensiunile dintre cei doi au apărut după ce Vântu a dorit să schimbe condiţiile contractului de management şi activitate editorială a trustului Realitatea Media pe care l-a semnat cu Sebastian Ghiţă.
Vântu, reţinut pentru ameninţări şi şantaj
-
ARTICOLE SIMILARE
Craiovenii pun piedici containerelor îngropate
Lucrările la platformele de gunoi cu containere îngropate bat pasul pe loc. Nu din cauza constructorului, European Waste Tehnology (EWT),...
Tichete-cadou de sărbători pentru funcționarii publici din CJ și primării
Vești bune înaintea Sărbătorilor pentru funcționarii din Consiliul Județean și din zeci de primării din Gorj. Lucrătorii vor primi din partea sindicatului...
Razii ale poliției pentru găsirea persoanelor fără adăpost
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au acționat în ultmiele...
DE LA ACELAȘI AUTOR
Cauciucurile a zeci de maşini, tăiate de un elev băut
Poliţiştii craioveni au reuşit să identifice persoana care a tăiat anvelopele a 25 de autoturisme. Maşinile erau parcate pe o stradă din...
Cât mai creşte euro în perioada următoare
Un specialist în piaţa valutară a spus că, în fiecare an, înainte de Sărbători, cursul de schimb creşte în favoarea euro, pentru...
Târg caritabil de Crăciun pentru doi copii din Izvoare
Târg caritabil de Crăciun pentru doi copii din Izvoare.
Scandal în CL Craiova pe seama schimbărilor de la RAT şi Termo
Scandal în CL Craiova. Schimbările de la RAT SRL şi Termo SRL, societăți din subordinea primăriei, au încins spiritele în Consiliul Local.