9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDJ 562 din Mehedinţi nu a mai fost reparat de 50 de ani

DJ 562 din Mehedinţi nu a mai fost reparat de 50 de ani

Să circuli pe Drumul Judeţean 562, care face legătura între localităţile Izimşa – Obârşia de Câmp – Gemeni – Dârvari din judeţul Mehedinţi, este un act de curaj.
Acest drum figurează ca şi asfaltat, dar nimeni nu s-a mai îngrijit de el din timpul comunismului.
„Am o mică fermă aici, în Obârşia de Câmp, şi trebuie să circul zilnic pe acest drum. Poate şi de patru ori. Merg de două sau trei ori pe lună la service să mai repar câte ceva la maşină. Drumul arată ca după bombardament. Am înţeles că nu a mai fost reparat dinainte de 1989. Dacă este cineva bolnav şi trebuie să ajungă la spital, moare până ajunge ambulanţa să îl ducă la Severin“, a povestit Constantin Cocoană, localnic.
Din cauza drumului foarte prost, nici autobuzele nu mai circulă, iar oamenii sunt nevoiţi să parcurgă zilnic kilometri întregi pentru a ajunge la Drobeta Turnu Severin. „Când plouă mult nici nu putem să mai ocolim pentru că este numai nămol. Am fost la primărie şi i-am spus primarului, dar mi-a zis că el nu are ce să facă pentru că este drum judeţean. Nici autobuze nu mai sunt pentru că nu au mai vrut şoferii să circule pe această rută, tot din cauza drumului“, a explicat un bătrân din Obârşia de Câmp.

Oamenii refuză să îşi mai plătească impozitele

Autorităţile locale dau din umeri şi spun că nu au bani să repare drumul, dar că nici sprijin de la consiliul judeţean şi prefectură nu primesc. Şoferii, care sunt nemulţumiţi, refuză să îşi mai plătească taxele şi impozitele la primărie. De la începutul anului şi până în prezent, încasările sunt sub 5%. „Este foarte adevărat că drumul este impracticabil, motiv pentru care oamenii nici nu mai vor să îşi plătească impozitele. Acest drum nu a mai fost refăcut de 50 de ani şi, în ciuda faptului că am trimis nenumărate adrese către consiliul judeţean şi prefectură, nu am primit decât răspunsuri în scris prin care mi se aduce la cunoştinţă că, în funcţie de bugetul disponibil,  va fi refăcut şi acest drum. Până acum însă nu s-a reparat nimic. Oamenii au tot dreptul să fie nemulţumiţi, pentru că 6.000 de locuitori din satele arondate comunei Obârşia de Câmp circulă zilnic pe acest drum judeţean. Până acum, nu am putut decât să repar câte puţin cu nisip din cariera proprie, însă acesta nu ţine. Sunt şi eu la fel de dezamăgit ca şi oamenii, dar nu am ce să fac decât să sper că va veni sprijinul de la consiliul judeţean“, a declarat Florea Stănaia, primarul comunei Obârşia de Câmp.

Autorităţile judeţene spun că nu sunt bani pentru reparaţii

Din răspunsurile Consiliului Judeţean Mehedinţi reiese faptul că autorităţile judeţene sunt la curent cu situaţia Drumului Judeţean 562, însă deocamdată nu sunt bani pentru reparaţii.
„Referitor la adresa primită de la Primăria Obârşia de Câmp, prin care suntem informaţi despre degradarea părţii carosabile a DJ 562, vă comunicăm că am luat act de cele semnalate, ştiind deja situaţia din teren. DJ 562 face parte dintr-un program multianul de lucrări de întreţinere şi reparaţii pe drumurile judeţene din judeţul Mehedinţi, fiind în atenţia noastră în acest an. Se vor executa lucrări pe DJ 562, pe raza localităţii Obârşia de Câmp, în limita fondurilor disponibile de la bugetul de stat pe anul 2011“, se arată în răspunsul Consiliului Judeţean Mehedinţi către Primăria Obârşia de Câmp, semnat de preşedintele Marius Bălu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII