19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024

Scurte ştiri

Poliţist accidentat grav în Bâlteni
Un poliţist de 26 de ani a ajuns miercuri noapte la spital, în stare gravă, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Adjunctul şefului de post al Poliţiei Bâlteni, agentul Daniel Manea, era în misiune de patrulare cu autovehiculul de serviciu. Pe DE 79, în localitatea Peşteana, a intrat în coliziune cu semiremorca unui tractor defect, care era staţionat. „Poliţistul era într-o activitate de patrulare pe raza localităţii şi, din cauza imprudenţei în conducere, a intrat în semiremorca unui tractor care staţiona neregulamentar pe partea carosabilă“, a declarat Dumitru Tatomir, şeful Poliţiei Rutiere Gorj. Pentru scoaterea tânărului dintre fiarele contorsionate ale maşinii a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare a pompierilor gorjeni. În urma impactului, agentul de poliţie a suferit câteva leziuni, fiind transportat la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Târgu Jiu pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Agentul de poliţie a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
• Mihaela Floroiu

Bercea Mondial vrea alţi avocaţi
Curtea de Apel Craiova a amânat pentru astăzi judecarea recursului formulat de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, împotriva hotărârii de pe 14 martie a Tribunalului Olt, instanţă care a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului. Decizia amânării judecării recursului a fost luată de Curtea de Apel Craiova după ce, ieri, când urma să fie judecat recursul, Bercea Mondial a solicitat un nou termen pentru a-şi angaja alţi avocaţi. Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Craiova, judecarea recursului se va face astăzi, la ora 13.00. Sandu Anghel a fost arestat pe 20 februarie 2011, fiind acuzat că şi-a înjunghiat un nepot, pe Ionuţ Anghel, de 17 ani, într-un bar din oraşul Drăgăneşti-Olt. Bercea este cercetat în prezent de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice.
• Aldezir Marin

Fiul lui Enryko, propus la judecată
Poliţiştii Serviciului de investigaţii criminale au încheiat ieri cercetările în cazul unui scandal izbunit în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2010, în care au fost implicate opt persoane, printre care şi Eduard Constantinescu, fiul lui Enryko Constantinescu. Potrivit reprezentanţilor poliţiei, într-o garsonieră din cartierul Brazda lui Novac din municipiul Craiova, între Florin Siclitaru şi Şadi Ghunaimat şi un grup format din Laurenţiu Pruţoiu, Ştefan Buşoi, Marius Pruţoiu, Eduard Constantinescu, Cătălin Buşoi şi Daniel Badiu a izbucnit un scandal în timpul căruia aceştia s-au lovit reciproc. Altercaţia dintre tinerii craioveni s-a mutat în stradă.  Cercetările în acest caz au fost preluate de ofiţerii de la Investigaţii Criminale, care ieri le-au propus procurorilor trimiterea în judecată a şase dintre învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice, iar în cazul lui Şadi Ghunaimat şi Eduard Constantinescu şi pentru lovire sau alte violenţe şi port ilegal de armă albă.
• Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS