23.6 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGigioc, dorit după gratii

Gigioc, dorit după gratii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au făcut recurs împotriva hotărârii Tribunalului Dolj, instanţă care a decis suspendarea executării pedepsei aplicată lui Gigi Vadik Zavera, zis Gigioc, de Judecătoria Craiova.
Gigioc a fost condamnat pe 28 octombrie 2010 de Judecătoria Craiova la un an şi şase luni de închisoare cu executare pentru scandalul provocat de acesta şi de alţi doi bărbaţi pe 23 iulie 2008, în restaurantul Gloria din centrul Băniei.  După cum a reţinut instanţa, comportamentul violent al inculpaţilor a generat panică şi indignare în rândul persoanelor din restaurant, determinând plecarea acestora. De asemenea, după producerea incidentului a fost afectată funcţionarea normală a localului public, restaurantul încetându-şi temporar activitatea. În urma scandalului, care a continuat şi în stradă, Marinel Muchie, victima celor trei, a suferit leziuni care au necesitat patru-cinci zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a făcut apel împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova, care s-a judecat la Tribunalul Dolj. Luni, judecătorii au admis apelul formulat de Gigioc şi au hotărât suspendarea executării pedepsei de un an şi şase luni închisoare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au decis atacarea cu recurs a hotărârii Tribunalului Dolj, recurs care se va judeca la Curtea de Apel Craiova, instanţă care va da o hotărâre definitivă în acest dosar. „S-a făcut recurs împotriva deciziei Tribunalului, procurorul care s-a ocupat de acest dosar fiind nemulţumit de modalitatea de executare a pedepsei aşa cum a fost dispusă de instanţă“, a declarat procurora Magda Bădescu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

42 COMENTARII